Familii de rromi, expulzate dintr-un imobil ocupat ilegal în Franţa

Forţele de ordine franceze au fost nevoite să recurgă la expulzarea a nouă familii de romi originari din România care ocupau ilegal un imobil din oraşul francez Lyon.

Clădirea adăpostea 36 de persoane, printre care 19 copii sub 15 ani. Acestea fuseseră avertizate de poliţie din 22 iulie că vor fi evacuate luni dimineaţă din clădirea în care locuiau din septembrie 2009, în condiţii insalubre.

Cele nouă familii, originare din satul Cărăsau, din judeţul Bihor, au sosit în Franţa în 2007, iar unele au mai trăit de cel puţin cinci ori experienţa expulzării.

Unele dintre ele au demarat proceduri pentru a-şi găsi o locuinţă socială, dar, până în prezent, nu au găsit nicio soluţie

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media