Ilinca Vandici mărturiseşte că are o viaţă banală şi nu se teme că ar putea să apară o înregistrare cu ea în ipostaze compromiţătoare, deoarece relaţiile ei s-au terminat tocmai pentru că a fost o fată foarte cuminte pentru bărbaţii cu care s-a iubit.
"Relaţiile mele s-au terminat fiindcă am fost prea cuminte cu băieţii cu care am fost, nu au ştiut să mă aprecieze niciodată şi cred că s-au plictisit, pentru că, repet, eu nu vreau în club, eu nu vreau shopping, eu nu vreau fiţe, eu nu vreau ieşiri, mai bine stau şi văd un film în casă. Ba mai mult decât atât, am şi o personalitate foarte puternică şi nu pot să îmi ţin gura, nu pot să mă transform într-un obiect de decor, într-o plăntuţă. Da, îmi place să iubesc, îmi place să fiu iubită, să fiu respectată şi să aibă încredere în mine, pentru că am cu ce", a declarat prezentatoarea emisiunii "Stele sub lupă", pentru revista FHM în care a pozat în ipostaze sexy.













