O elevă de 16 ani a ajuns în stare gravă la spital, vineri seară, după ce a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe Şoseaua Pipera, în Capitală, scrie Mediafax.
"Şoferul un VW, în vârstă de 33 de ani, a lovit-o pe adolescentă pe trecerea de pietoni. În urma impactului fata a fost proiectată într-o maşină care circula regulamentar, pe sensul opus", a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Fata a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde este internată la Secţia de Terapie Intensivă. Adolescenta a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost operată.













