S-au bătut pe găleţile lui Băse!

Oamenii care au mers sâmbătă dimineaţa în piaţa din Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-au ales, pe lângă cartofii şi ardeii cumpăraţi, şi cu găleţi gratis, inscripţionate cu numele preşedintelui Băsescu. Şi, cum unde-i moca, nu-i tocmeală, oamenii mai că s-au luat la bătaie ca să pună mâna pe o căldare.

Sătenii din Vicovu de Sus s-au bătut pe găleţile inscripţionate cu mesajul electoral al lui Băsescu. Culmea, acestea erau goale!


4211-198886-traian_basescu_1.jpgCâteva sute de oameni au luat cu asalt, sâmbătă dimineaţa, caravana PD-L care a poposit în piaţa din Vicovu de Sus. Când au văzut că se împart găleţi, chibrituri şi plase portocalii inscripţionate cu “Traian Băsescu-preşedinte”, oamenii a4211-198887-campanie_electorala_basescu_2.jpgu uitat de ce au mai venit la târg. Imediat au tăbărât pe cei care împărţeau cadourile, iar alţii chiar le-au smuls de la consătenii lor numai să nu plece cu mâna goală.

Cei care au fost mai puternici au reuşit să strângă şi câte 3-4 găleţi, spunând că acum poate să curgă laptele şi mierea în România, că au în ce să le adune.

Atenţie, căldarea goală aduce ghinion!

Probabil, sătenii din Vicovu de Sus au uitat că este semn de ghinion, conform tradiţiei populare, dacă cineva îţi iese în cale cu o găleată goală.

La fel se întâmplă şi-n «State de România»

Oferta lui Băsescu seamănă cu scena din serialul “State de România” difuzat de PRO TV. În vreme ce State împarte bani pentru a deveni primar în Cloncatele, Popeangă, primarul actual, mai zgârcit, le oferă sătenilor găleţi din plastic.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media