Stop medicamentelor pentru copii, pline de E-uri! Eurodeputatul Rareş Niculescu declanşează războiul împotriva doctoriilor cu aditivi

POSTAT: 01 December 2013, Ora 23:45

Trist, dar adevărat! Medicamentele concurează conservele de pe rafturile magazinelor în ceea ce priveşte numărul de E-uri pe care le conţin. Specialiştii atrag atenţia că astfel de pastile pot afecta dezvoltarea copiilor, al căror organism este mult mai sensibil decât cel al unei persoane adulte.

  • Rareş Niculescu
Publicitate

În acest context, deputatul european Rareş Niculescu a sugerat Comisiei Europeane să aibă în vedere o reglementare care să limiteze sau chiar să interzică folosirea aditivilor alimentari periculoşi în fabricarea medicamentelor destinate copiilor.

“Studiile de specialitate realizate până acum au arătat că sănătatea fizică şi mentală a copiilor este cu atât mai afectată cu cât creşte cantitatea de E-uri consumate. Sucurile carbogazoase şi dulciurile nu sunt însă singurele produse a căror compoziţie poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii copiilor. Vitaminele şi suplimentele nutritive destinate celor mici conţin, la rândul lor, extrem de multe E-uri cu efecte dintre cele mai nocive”, a explicat europarlamentarul PDL, dând exemplu aspartamul E 951şi E 950, unii dintre cei mai controversaţi aditivi chimici de pe piaţă.

Am devenit imuni la antibiotice

Românii iau antibiotice cu pumnul, fără a ţine cont de sfatul medicului, devenind, astfel, imuni la penicilină.

Studiile arată că suntem cei mai rezistenţi din Europa, dacă trebuie să ne tratăm împotriva stafilococului auriu. Tratamentele cu antibiotice nu mai dau rezultate nici în cazul pneumococilor.

0 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK
ziare powered by Distinct New Media