Ţânţăreanu jr îl contrazice categoric pe Mihalache
Acuzat de vicepreşedintele Uniunii Industriaşilor că, în noaptea de duminică spre luni, l-a lovit cu un lemn în cap în Restaurantul The Brick din Corbeanca, fiul cel mare al milionarului Cristian Ţânţăreanu, Dragoş, se apără, spunând că reclamantul era băut, agresiv şi că s-a ales cu răni după ce s-a dezechilibrat şi a căzut.
Într-un comunicat de presă, Dragoş Ţânţăreanu, proprietarul localului, se declară nevinovat. “Domnul Mihalache a devenit violent ca urmare a stării evidente de ebrietate. Îmi pare extrem de rău că acest incident a avut loc în incinta restaurantului nostru. Resping orice acuzaţie a domnului Mihalache, potrivit căruia l-aş fi abuzat fizic”, a declarat Ţânţăreanu jr.






















