Cert este că textul confirmă nu doar sprijinul necondiționat al BO Ruse față de războiul din Ucraina, ci și propria derivă spre un naționalism mesianic, antioccidental, desprins din doctrina eurasianică promovată de Alexandr Dughin. Ortodoxismul nuclear de la Kremlin a intrat în metastază geopolitică. 

„Creșteți, vă înmulțiți și stăpâniți pământul!”. Într-un document programatic, Patriarhia Moscovei anticipează Rusia antioccidentală, cu 600 de milioane de locuitori 
A XXV-a sesiune plenară a Consiliului Popular Mondial al Rusiei. Foto: Profimedia

Punctul 1 declară „operațiunea militară specială” drept război sfânt, „purtat pe pământurile din sud-vestul Rusiei din 2014” pentru a respinge globalismul și Occidentul „satanic”. Jihadul kirilian susține că întreaga Ucraină aparține lumii ruse și trebuie cu orice preț ferită de controlul „unui centru extern ostil Rusiei”. 

Punctul 2 ne oferă definiția „russki mir”. Ea nu coincide granițelor actuale ale Federației Ruse și nici măcar „Rusiei istorice Mari”, ci se întinde „în întreaga lume”, incluzându-i pe toți cei pentru care „tradiția rusă, sanctuarele civilizației ruse și marea cultură rusă reprezintă cea mai înaltă valoare și sensul vieții”. Misiunea globală a Rusiei este aceea de a proteja planeta de principiul malefic al hegemoniei occidentale. 

10 imagini din procesul lui Vlad Pascu care nu s-au văzut la TV și o absență de neînțeles: polițiștii care au permis ca un tânăr drogat să conducă pe străzi
Recomandări
10 imagini din procesul lui Vlad Pascu care nu s-au văzut la TV și o absență de neînțeles: polițiștii care au permis ca un tânăr drogat să conducă pe străzi

Punctul 3 ne oferă un rezumat de politică externă. Rusia trebuie să fie axul euro-asiatic al unei lumi multipolare. Ea e compusă din toți rușii – mari, mici și bieloruși – ca ramuri ale unei singure națiuni, care acoperă întregul grup etnic al slavilor răsăriteni. Ar trebui ca această „realitate” să fie reflectată în Constituția și legislația unei patrii unice. Lumea rusă e gata să-i primească și pe toți străinii loiali Rusiei, gata să se integreze în ea la nivel lingvistic și cultural. 

Punctul 4 atacă problema demografică. Statul trebuie să scutească de datorii ipotecare și bancare toate familiile care fac patru copii, iar angajatorii au datoria să favorizeze asemenea familii, prin prime și compensații. Pe urmele lui Mendeleev, statul rus trebuie să dezvolte cultul familiei, să penalizeze legal avortul, să implementeze politici pronataliste, prin proiecte-pilot regionale, extinse ulterior la nivel federal. Ideal ar fi ca populația Rusiei unite să ajungă la 600 de milioane de locuitori, toți ruși 100%, bob numărat… 

Restricții pentru imigranții care nu vorbesc rusă

Punctul 5 se ocupă de limitarea migrației. Imigranții care nu vorbesc bine rusă (și „nu sunt capabili de integrare”) fură locurile de muncă ale rușilor, formează ghetouri în marile orașe și clocesc focare de terorism. „Codul migrației” și Codul penal necesită o revizuire chemată să înăsprească pedepsele pentru infracțiunile comise de străini. Totodată se reclamă „condiții care să favorizeze repatrierea în masă a compatrioților” (care au fugit din raiul putinist). 

Exclusiv. 839 de foști parlamentari primesc pensie specială. De ce numărul lor va crește, chiar dacă indemnizația a fost eliminată de CCR
Recomandări
Exclusiv. 839 de foști parlamentari primesc pensie specială. De ce numărul lor va crește, chiar dacă indemnizația a fost eliminată de CCR

Punctul 6 cere ca programele educaționale „să fie curățate de concepte și atitudini ideologice distructive, inspirate de paradigmele euro-americane, corupte și corupătoare. Științele sociale și umane trebuie epurate de metode și concepte occidentale, pentru a deveni compatibile cu „viziunea rusă suverană asupra lumii”. Printr-un „audit” complex, tot ce se predă în școală va fi eliberat de „modelele internaționale” și criteriile de evaluare impuse de Occident. 

Punctul 7 abordează „dezvoltarea urbană și spațială”. În locul celor 16 metropole trebuie să apară 1000 de orașe medii și mici, dispuse uniform pe teritoriul Federației, care să ofere case familiale numai bune pentru procreație. Nu vrem zgârie-nori, ci „o țară joasă, uniform populată”. „Viața pe propriul tău pământ, în condiții favorabile (…) ecologic, în propria ta casă (…) unde poți să întemeiezi o familie, poți naște și crește trei sau mai mulți copii, ar trebui să devină o întruchipare vizibilă a lumii ruse.” 

Punctul 8 descrie imperativul unei economii suverane și eficiente, bazată pe controlul deplin al propriului sistem monetar, precum și pe dezvoltarea rapidă a industriilor și noilor tehnologii” (rusești). 

VIDEOREPORTAJ. După ce a obligat în instanță Primăria Mătăsari să-și ia țevile de canalizare din grădina lui, olteanul Claudiu Pasăre vrea să meargă la Parchetul European: „Mă duc la doamna Kovesi! Vinovații să plătească!”

Câteva comentarii finale. B.O. Rusă devine nu doar goarna propagandistică a regimului controlat de Putin, ci fabrica lui de politici publice nataliste, eugeniste, rasiste, xenofobe și etnocentrice. Precum în Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă, știința, educația, familia, planificarea urbană și economia sunt brutal etatizate și aliniate dogmelor unei societăți totalitare, sub controlul absolut al partidului-stat. „Russki mir” trebuie să fie autosuficientă și separată de Occidentul „satanic”… pereat mundus. Ce poți să mai spui, văzând cum o asemenea distopie este oficial asumată, în plin secol 21? Good luck with that! 

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

MAMIRA   •   09.04.2024, 18:38

Cu toate ca punctele 1-3 nu sunt potrivite pentru o natiune ca a noastra restul ideilor cuprinse in punctele 4-8 mi se par rezonabile (exceptand cant..600 milioane..)Incurajarea familiei, dreptul la case ,munca,sprijin statal,educatie principiala ,incurajarea economiei nationale, tehnologie, administrarea propriilor resurse..vede cineva ceva rau in toate astea?sau promovam drogurile,incertitudinea, oportunismul lasand pe altii sa ne planifice viitorul?In1900Eu= 25%din pop mondiala azi sub 10%

MistyDo49   •   09.04.2024, 15:27

Mai mult vor să ne convigă că rușii sunt ca oile. Mai bine îi leagă la ochi!

addriann   •   09.04.2024, 09:34

Greu de spus ce procente din acest ,, program de guvernare" se pot transforma in politici publice ,, rasiste,xenofobe si etnocentrice"... Chiar daca exista de mult timp asemenea ,, traditii" , inca de dinaintea infiintarii URSS... In perioada Imperiului Rus, se estimeaza ca au fost ucisi 50 000- 100 000 evrei, in pogromuri la care a participat populatia, cu sprijinul autoritatilor... Iar la ora actuala exista mai multe zone in Rusia,total diferite... Exista Rusia sultanatelor, cu o populatie saracita si o cultura diferita de cea europeana.Este o Rusie a marilor orase, cu o parte a populatiei avand simpatii prooccidentale. In rest, o Rusie ,, profunda " , care furnizeaza cea mai mare parte a combatantilor in razboiul cu Ucraina... Probabil ca locuitorii din aceasta Rusie ,, profunda" reprezinta publicul tinta al acestui ,, document programatic "...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar nu știu că le poate rezolva o mare problemă
FANATIK.RO
Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar nu știu că le poate rezolva o mare problemă
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Novak Djokovic a luat măsuri. Cum a apărut după accidentul suferit vineri
GSP.RO
Novak Djokovic a luat măsuri. Cum a apărut după accidentul suferit vineri
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până pe 18 mai
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până pe 18 mai
Ungaria, după ce România a depășit-o la PIB: maghiarii trăiesc mai bine și sunt mai bogați, nu emigrează ca românii
Știrileprotv.ro
Ungaria, după ce România a depășit-o la PIB: maghiarii trăiesc mai bine și sunt mai bogați, nu emigrează ca românii
Cum arată apartamentul de lux din Roma în care Ramona Bădescu trăiește alături de bancherul Fabio Cali și de fiul lor. Imagini din intimitatea casei / FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul de lux din Roma în care Ramona Bădescu trăiește alături de bancherul Fabio Cali și de fiul lor. Imagini din intimitatea casei / FOTO
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Orangesport.ro
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
"Doar din bunătatea ei s-a întâmplat". I-a promis c-o duce acasă, dar au sfârșit amândouă moarte. Bianca și Petronela s-au stins la nici 10 km de casă
Observatornews.ro
"Doar din bunătatea ei s-a întâmplat". I-a promis c-o duce acasă, dar au sfârșit amândouă moarte. Bianca și Petronela s-au stins la nici 10 km de casă
Horoscop 11 mai 2024. Racii sunt în elementul lor, dispun de mai multe resurse interioare pentru a-și gestiona mai ușor problemele de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2024. Racii sunt în elementul lor, dispun de mai multe resurse interioare pentru a-și gestiona mai ușor problemele de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI