„Putin a venit în țara noastră la fel cum Hitler a intrat pe teritoriul altor națiuni”, spune Zelenski de Ziua Europei

 3 comentarii

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre unitate și nevoia de a pune capăt războiului din țara sa, într-un discurs susținut joi, 9 mai, în prezența președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează BBC Rusia.

Pe 9 mai, Uniunea Europeană și Ucraina sărbătoresc Ziua Europei, dedicată păcii și unității pe continent. În schimb, Rusia celebrează astăzi victoria URSS asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În discursul rostit la Summitul internațional al orașelor și regiunilor, Zelenski l-a comparat pe președintele vrus Vladimir Putin cu dictatorul nazist Adolf Hitler.

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt cât mai repede posibil - și să punem capăt în mod echitabil - acestui război rusesc, care continuă pe teritoriul Ucrainei, dar să ne fixăm ca țintă întreaga Europă, unitatea europeană, întregul proiect european. Fiecare dintre voi vede că Putin a venit pe teritoriul nostru în același mod în care Hitler a intrat pe teritoriul altor națiuni - în mod criminal, neprovocat și absolut urât”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Capitularea necondiționată a Germaniei naziste a intrat în vigoare la ora 23.01, pe 8 mai 1945, dată marcată de atunci ca „Ziua Victoriei în Europa” de către Franța, Marea Britanie și Statele Unite. La Moscova era deja 9 mai, care a devenit „Ziua Victoriei” Uniunii Sovietice în ceea ce rușii numesc Marele Război Patriotic din 1941-1945.

Zelenski l-a numit nazist pe Putin și într-un mesaj transmis miercuri, 8 mai, când Rusia a lansat un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din mai multe regiunii ale Ucrainei.

„În ziua de Comemorare a victoriei asupra nazismului din cel de-Al Doilea Război Mondial, Putin cel nazist a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Întreaga lume trebuie să înțeleagă cine este. Lumea nu trebuie să dea o șansă noului nazism”, a declarat Volodimir Zelenski.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    radutatii 09.05.2024, 18:15

    Zelenski spune doar jumătate de adevăr. Fiindcă Putin a invadat Ucraina nu doar cum a invadat Hitler in WW2, ci și cum a invadat Stalin atunci. Iar faptul că doar un agresor a fost învins și pedepsit, iar celalalt sărbătorește Ziua Victoriei, ba chiar cu pretenția că a câștigat singur, în loc să plătească alături de naziștii care i-au fost complici inițial, face ca astăzi urmașii agresorului sovietic nepedepsit să continue agresiunea cu același tupeu.

  • Avatar comentarii

    valihaita 10.05.2024, 04:09

    Ucraina nu e o tara propriu zisa ..Ucraina e un conglomerat de teritorii smulse de la alte tari date de Rusia..Acum Rusia cauta sa ia inapoi acele teritori..

  • Avatar comentarii

    golgol 10.05.2024, 11:02

    Pai Putin a venit în țara voastră că i ați permis prin politica pro SUA și pt că n ați fost destul de deștepți toți ăștia SUA,UE să o aduceți mai repede pe Ukraina in UE .Oricum Ukraina era mama corupției în Europa ,încă este dacă și din fondurile primite de la UE unele au fost deturnate in nu știu ce buzunare .Au murit oameni nevinovați din cauza prostiei,orgoliului și banilor și mor in continuare Zelenski se crede supererou dar e un actoras .Putin a profitat de prostia astora și a omorât tot

ALTE ȘTIRI
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
MONDEN
Fuego si Loredana
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
Actrițele Ozge Ozpirincci și Demet Akbag din Turcia | Foto: Kanal D
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
14:25
Opoziția de la Chișinău a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu. Ce conțin cele 50 de pagini de acuzații
14:22
Când se deschide Centura Comarnic: Va prelua traficul infernal de pe DN1
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
14:18
Ucraina nu se poate apăra de dronele cu reacție ale Rusiei, susține Putin. Cât de letale sunt de fapt aceste arme și de ce are nevoie Kievul pentru a le contracara
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri