Face artă din mâncare

29 Ianuarie 2010  |  Articol semnat de C. Radu Munteanu, Delia Chilianu
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Gheorghe Cojocaru ne-a făcut o floare din pepene, pe care a pus apoi şi un pescăruş din ridiche (foto jos dreapta)La Hotelul Împăratul Romanilor Aurelius din Poiana Braşov, meniurile se servesc într-un mod aparte. Fiecare porţie vine însoţită de o sculptură într-o ridiche, într-un morcov sau chiar într-o ceapă, pentru că bucătarul-şef, Gheorghe Cojocaru (50 de ani), vrea să îi încânte pe clienţi nu doar cu gustul preparatelor sale, ci şi cu aspectul mâncărurilor.

Considerat cel mai bun bucătar din Poiană, şcolit în Germania şi în Franţa, Gheorghe Cojocaru vrea să îi impresioneze pe clienţii care vin la restaurantul Hotelului Împăratul Romanilor Aurelius şi cu decoraţiunile culinare pe care le realizează.

Aşa se face că, atunci când te aşezi la masă, ospătarul îţi aduce de la bucătărie câte un ornament din diverse legume, care arată mai bine ca un aranjament floral.

“Lucrez repede la ele. În funcţie de model, durează maximum 10 minute. Le fac numai din cuţit. Îţi trebuie  pasiune şi multă imaginaţie. Îmi place să văd că oamenii au pe masă o decoraţiune frumoasă. Parcă şi mâncarea are gust mai bun când e ornată frumos”, ne-a spus Gheorghe Cojocaru, căruia îi place să sculpteze rândunici în ridiche albă şi flori în pepeni, în ţelină, în morcovi sau în cartofi.

De asemenea, el se ocupă şi de prepararea bucatelor pentru nunţile care se organizează la Hotelul Împăratul Romanilor Aurelius (detalii la numărul de telefon 0722.234.981 sau email: complex aurelius@ yahoo.com). Preţul unui meniu începe aici de la 180 de lei.

Voteaza articolul:
Calificativ (din 9 voturi):
Articol citit de:
4856
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (5)
#5. andrey08 | 2010.02.11 | 20.37

fain
super,deosebit

#4. soni | 2010.01.30 | 07.52

deosebit
chiar daca suna a reclama ,omul totusi e deosebit in meseria lui,mi ar placea sa mi gateasca unul ca el in fiecare zi si sa ma incante cu decoratiunile lui minunate si de ce nu sa iau si lectii,tuturor ne ar prinde bine sa stim sa gatim...

#3. titu | 2010.01.29 | 19.36

rec
acest articol deja are iz de reclama...neserio...

#2. Carla | 2010.01.29 | 12.19

Merita Citit
Bun articolul, l-am votat si eu pe Merita Citit. Sper sa devina popular. :P Omul e foarte talentat. Ar trebui sa participe si la concursuri. Sunt mandra de el. Tine-o tot asa ca faci o treaba minunata!!!

#1. BANEL | 2010.01.29 | 01.53

sa-mi bag belingheru in reclama voastra
fututilorIobagi

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Bote a ţopăit de fericire!
Deşi toată seara a tremurat din cauza emoţiilor, Cătălin Botezatu s-a descătuşat când a aflat că e pe primul loc la “Dansez pentru tine” (PRO TV) şi a început să ţopăie de bucurie şi să o îmbrăţişeze pe Liuba, partenera lui. Şi Moroşanu [...]
Spectacol cu Bote şi Moroşanu!
Porniţi în concurs cu ultimele şanse, creatorul de modă Cătălin Botezatu şi luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu au răsturnat toate pronosticurile şi au ocupat primele locuri vineri seara, la cea de-a noua ediţie a concursului “Dansez pentru tine”, de la PRO [...]
Băieţii de la Akcent au filmat un videoclip în deşertul marocan
Băieţii din trupa Akcent au filmat, zilele acestea, un videoclip sub soarele arzător al deşertului de pe continentul african. Adrian, Mihai şi Sorin, cei trei membri ai formaţiei, însoţiţi de o întreagă armată de cameramani şi de alţi actori, au turnat, în [...]
Cătălin Căţoiu va fi medic ginecolog într-o telenovelă!
Cătălin Căţoiu, interpretul cârciumarului din telenovela românească de epocă “Aniela”, va juca în rolul principal dintr-o nouă producţie a postului de televiziune Acasă TV. Deşi proiectul este înconjurat de mister, Libertatea a reuşit să [...]
Bianca este dispusă să facă schimb de parteneri
Invitată la emisiunea lui Mihai Morar, “Răi, da’ buni” de la Antena 2, Bianca Drăguşanu a fost supusă unui şir de întrebări indiscrete, legate de viaţa ei intimă. Apetisanta blondă a lui Bote a mărturisit că doarme singură, însă apartamentul ei [...]

Omul-păianjen din Târgu Jiu a murit electrocutat pe un stâlp
Omul-păianjen din Târgu Jiu a murit electrocutat pe un stâlp
Tragedie mare în familia Răscol din Târgu Jiu, judeţul Gorj. [...]
Bătăuşii din Chiajna, reţinuţi
Bătăuşii din Chiajna, reţinuţi
Lucrurile în cazul lui Emil Bădescu, zis “Emil a lu’ [...]
Vino, fiule, să mă vezi cum lucrez la spaţii verzi!
Vino, fiule, să mă vezi cum lucrez la spaţii verzi!
Părinţi, vi se pregăteşte ceva! În cazul în care proiectul de [...]
Fetiţa tâlhărită, în stare gravă
Fetiţa tâlhărită, în stare gravă
Fetiţa de 12 ani din Anina, Caraş- Severin, care sâmbătă a fost [...]
S-a întors în casa morţii
S-a întors în casa morţii
Doborât de durere, valutistul din Siret, Suceava, n-a putut intra [...]
Elena Sîrbu are 18 ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Apetisanta brunetă ne-a povestit câteva lucruri despre ea, cum [...]


ziare