Cum îți afli ursitul, de Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții în noaptea de Sfântul Andrei

Comentează

Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an, în 30 noiembrie. Pe lângă semnificația religioasă a acestei zile, există numeroase superstiții care spun că femeile nemăritate își pot afla ursitul. Iată cum îți afli ursitul, de Sfântul Andrei.

Tradiția populară este plină de ritualuri prin care fetele nemăritate își pot afla ursitul în noaptea de Sfântul Andrei. Metodele sunt inedite și uneori hilare, dar nu strică să te amuzi încercându-le.

Cum îți afli ursitul, de Sfântul Andrei. Metode inedite, din bătrâni

Ia 9 ceşcuţe pline cu apă şi toarnă-le într-un vas, de preferat nou, pe care-l pui sub icoană. A doua zi, în zori, toarnă apa din vas din nou în fiecare ceşcuţă. Dacă mai rămâne apă pe fundul vasului, chiar şi câţiva stropi, vei avea noroc. Iar dacă ultima ceşcuţă rămâne neumplută, atunci e clar că nu vei avea parte de măritiş bun prea curând.

Ca să-ţi visezi ursitul, trebuie să-ţi pui sub pernă 41 de boabe de grâu. Dacă visezi pe cineva că-ţi ia grâul, atunci sigur te vei mărita. Ţine minte figura, căci acela e bărbatul ursit. La fel se întâmplă și dacă pui sub pernă busuioc sfințit de la Bobotează.

Mai poţi pregăti o turtă, pentru care trebuie să aduci în gură de la fântână apă neîncepută. Măsoară cu o coajă de nucă făină şi sare şi adaugă apa. Amestecul trebuie copt pe vatră. După ce mănânci turtiţa, nu ai voie să bei apă, căci va veni ursitul în vis să-ţi potolească setea.

Acum e momentul să semeni grâu într-o glastră şi, la Anul Nou, al cui grâu dintre toţi cei ai casei care au semănat e mai frumos şi mai mare, acela va avea mai mult noroc.

Dacă vrei să afli măcar meseria ursitului, nu trebuie decât să topeşti plumb sau cositor şi să torni metalul uşor în apă. Formele pe care le ia când se solidifică îţi vor desluşi cu siguranţă marea taină.

Dacă ai curaj, poţi sta la miezul nopţii, dezbrăcată complet, în faţa oglinzii, doar cu două lumânări aprinse, şi îl vei vedea pe cel ursit. În unele locuri, pentru acest ritual mai ai nevoie şi de un pahar cu apă neîncepută, în care ai pus pe fund o verighetă a cuiva cu o căsnicie fericită.

Un alt obicei presupune să sfințești o verighetă la un preot și să îl lași într-un pahar cu apă neîncepută. Se spune că dacă ai credință în Dumnezeu, vei vedea chipul ursitului în apă sau îl vei visa.

Cum afli dacă te vei căsători la anul

Dacă nu vrei să îți cunoști jumătatea, dar vrei să știi dacă vei avea noroc în dragoste, noaptea de Sfântul Andrei este momentul potrivit să afli. Toarnă 9 cești de apă într-o oală, în seara de 29 de noiembrie, și las-o până a doua zi. Dimineață verifică dacă ai aceeași cantitate de apă. Tradiția spune că, dacă ultima ceașcă nu este la fel de plină, nu te vei căsători în anul care urmează.

Cine a fost Sfântul Andrei

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorți, Apostolii au primit teritoriile unde să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei va predică în Scytia și Asia Mică.

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domitian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de "X".  În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât că ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României".

Moaștele Sfântului Andrei

Moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse din Patras la Constantinopol prin anii 356-357. La puțin timp după Cruciada a IV-a, din anul 1204, cardinalul Petru din Capua a hotărât că moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrală din Amalfi. În anul 1462, în timpul papei Pius II, capul Sfântului Apostol Andrei a fost așezat într-o biserică din Romă. Pe 30 noiembrie 1976, papa Paul al VI-lea a dăruit capul Sfântului Andrei bisericii din Patras.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu inteligența artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!