UPDATE ora 14.00 Directoarea școlii speciale implicate în scandal, Polina Hristu, a afirmat vineri că acuzaţiile făcute de profesorul care vorbește despre modul în care sunt trataţi elevii în respectiva unitate de învăţământ vor fi verificate din punct de vedere disciplinar.

„Domnul profesor care apare în înregistrare a făcut nişte acuzaţii care urmează să fie verificate din punct de vedere disciplinar”, a precizat Polina Hristu, într-o conferinţă de presă.

UPDATE ora 12.50 Avocatul Poporului a anunţat vineri că va efectua o anchetă cu privire la posibile violenţe exercitate asupra copiilor de la Şcoala Gimnazială Specială nr. 4 din Bucureşti.

„Conform informaţiilor din presă, copiii cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 sunt bătuţi cu brutalitate, în mod sistematic, de cadrele didactice, sunt legaţi cu funia şi transportaţi către diferite zone ale unităţii de învăţământ, sunt agresaţi fizic, psihic şi emoţional permanent”, arată Avocatul Poporului.

În context, Avocatul Poporului reaminteşte că s-a sesizat din oficiu şi urmează să întocmească un raport special cu privire la situaţia copiilor din România, care va fi înaintat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Sesizarea din oficiu vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.


Şcoala specială numărul 4 din București se află în mijlocul unui scnadal după ce mai mulți copii cu nevoi speciale ar fi fost loviţi cu bestialitate, trântiţi şi legaţi cu funii.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat autorităţile în privinţa suspiciunilor de rele tratamente aplicate copiiilor cu dizabilităţi de la Şcoala Specială nr. 4. ONG-ul a depus probe video şi înscrisuri, care ar arăta că minorii sunt agresaţi fizic şi emoţional.

„Conform probelor video şi înscrisurilor aflate în posesia CEDCD şi depuse la dosarul în cauză, copiii cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4, sunt bătuţi cu brutalitate în mod sistematic de cadrele didactice, sunt legaţi cu funia şi transportaţi către diferite zone ale unităţii de învăţământ, sunt agresaţi fizic, psihic şi emoţional permanent. Conform probelor video şi a declaraţiilor personalului şcolii, copiii sunt daţi cu capul de pereţi, trântiţi pe jos, traşi de păr, lăsaţi nesupravegheaţi la ore, ţinuţi dezbrăcaţi în şcoală, totul desfăşurându-se ”în spatele uşilor închise”, aşacum declară unul dintre profesorii şcolii în cauză”, transmite, conform Mediafax, ONG-ul.

Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială Sector 4 şi Inspectoratul Şcolar au fost sesizate în legătură cu aceste aspecte de doi angajaţi ai şcolii, care au copiii cu dizabilităţi. Ca urmare a sesizărilor, cei doi angajaţi ar fi fost sancţionaţi.

„Părinţii copiilor cu dizabilităţi înscrişi în şcoală nu au acces la informaţii, copiii sunt incapabili să comunice tratamentele inumane la care sunt expuşi, iar cei care au luat la cunoştinţă de anumite fapte sunt intimidaţi şi timoraţi de conducerea şcolii, îngroziţi fiind de lipsa unei alternative şi de faptul că nu vor mai avea unde să-şi ducă copiii la şcoală, în timp ce ei merg la serviciu”, informează CEDCD.

„Batem la ei ca la fasole, toţi batem la ei! Trebuie să-i pedepsesc într-un fel, să ştie de frică!”, povestește, conform B1TV, unul dintre dascăli.

Dascălul povesteşte cu o seninătate incredibilă despre bătăile pe care le dă micuţilor. Bărbatul nu ştie că este filmat cu o cameră ascunsă şi dezvăluie „metodele” prin care îi struneşte pe copiii cu handicap. Îngrozit de ceea ce a auzit, paznicul Şcolii a înregistrat discuţia şi a făcut-o publică.

Mai mult, cei mici ar fi legaţi cu sfoară, iar, nonşalanţi, profesorii spun că totul este un joc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

cameluna 22.11.2022, 17:15

Totul s-a dovedit a fi o mare minciuna, pornita de la paznicul care nu o suporta pe noua directoare si un profesor caruia directoarea ii pusese in vedere ca-l va reclama daca mai vine beat la scoala. Nimeni nu batea pe nimeni. Iar "sfoara" cu care erau legati este, de fapt, o funie prevazuta cu cerculete sau un fel de bete de care sa se tina copiii cand sunt dusi la plimbare in afara scolii ... ca sa nu-i piarda. Cine a calatorit in strainatate, a putut vedea astfel de imagini cu clase de scolari mici scosi la plimbare de invatatori, toti tinandu-se de aceasta funie si mergand in sir indian. Este regretabil ca, disperati dupa senzational, presa a publicat asa ceva (au mai pus si poza aia groaznica), dar nu a publicat nici ca totul a fost o minciuna. Asa se poate distruge un om. Ulterior, directoarea si ceilalti profesori-pedagogi au dat in judecata pe paznic pentru defaimare si marturie mincinoasa. Cand a vazut asta, paznicul a vrut sa-si retraga reclamatia. Numai ca era prea tarziu ... politia era deja sesizata de el.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.