Primul transplant de cap din lume a fost un succes. Cine a fost pacientul

21 ianuarie 2016 20:09

După ce, anul trecut, controversatul chirurg italian Sergio Canavero a declarat că vrea să realizeze primul transplant uman cap-corp din lume, în anul 2017, o astfel de intervenţie s-a finalizat cu succes, la o maimuţă.

O echipă medicală din China, căreia i s-a alăturat şi chirurgul italian Sergio Canavero, a reuşit să ducă până la capăt o intervenţia chirurgicală controversată: transplantul de cap. Pacientul a fost, în acest caz, o maimuţă, căreia i s-a ataşat capul alteia, în urma unei operaţii deloc uşoare, de peste 10 ore.

Medicii au conectat alimentarea cu sânge între cap şi noul corp, iar maimuţa a supravieţuit procedurii fără să aibă niciun prejudiciu neurologic. Cu toate acestea, din raţiuni etice care nu au fost făcute publice, animalul a fost eutanasiat la 20 de ore după această intervenţie.

Cu toate că a fost prezentată drept o inovaţie în lumea medicinei, un astfel de transplant cap-corp, la o maimuţă, a fost realizat şi în anii 70. Ca şi atunci, medicii din China şi chirurgul italian au îngheţat creierul animalului la -15 grade, înainte de transplant, pentru a nu i se deteriora, în lipsa oxigenului, tesutul nervos.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii