MENIU CAUTĂ
07 Dec. 2018 16:00 , de Florin Ghioca

VIDEO/ Duet senzațional tată-fiu: Marius Mihalache și Lorin Mihalache, țambal versus tobe!

Distribuie

Că așchia nu sare departe de trunchi o dovedește, dacă mai era nevoie, și Lorin, fiul celebrului instrumentist Marius Mihalache. Dacă tatăl său a supus țambalul, domesticindu-l până la rang de artă, tânărul Lorin, care abia a trecut de vârsta majoratului, îi calcă pe urme în domeniul artistic.

Chiar dacă a ales tobele și nu țambalul care l-a făcut cunoscut pe tatăl său în întreaga lume, Lorin a arătat încă din copilărie că are un simț al ritmului bine dezvoltat. Pasiunea pentru percuție l-a adus și la emisiunea „Românii au talent”, unde a uimit juriul cu aptitudinile sale, și i-a adus o bursă la celebrul Berklee College of Music, unde va studia în 2019.

Până atunci însă, Mihalache junior va pleca, în ianuarie, în Cuba, la Drum Fantasy Camp, unde îl va întâlni și îl va avea ca profesor pe celebrul Dave Weckl. Acest lucru l-a făcut extrem de mândru pe tatăl său, care nu scapă nicio ocazie să își laude fiul, inclusiv pe scenă!

Rodul colaborării în familie se numește în momentul de față „Săftița”, un spectacol fascinant susținut de Marius Mihalache la Teatrul Național, alături de soția sa, Arabela Nicolau și de alți instrumentiști. „Săftița” este inspirat din folclorul românesc pus pe ritmurile balcanice, un mix de sintetizatoare psihedelice peste țambal, caval, flaut și alte instrumente clasice din folclorul românesc.

Moment din spectacolul „Săftița' de la TNB FOTO: Florin Ghioca

Moment din spectacolul „Săftița” de la TNB; FOTO: Florin Ghioca

Momentul cel mai spectaculos al Săftiței', care a ridicat publicul în picioare, a fost duetul pe care tatăl și fiul l-au susținut la țambal și percuție, cu teme din repertoriul universal, transpuse într-un duel muzical de excepție. Rând pe rând, ieșind la rampă, Mihalache senior și Mihalache junior au oferit publicului de la TNB un recital de zile mari, ce a culminat cu un moment de îmbrățișare între cei doi, puternic aplaudați de spectatori.

Următoarea reprezentație a spectacolului va fi pe 29 decembrie, la Sala Studio a Teatrului Național din București.


Hai, dă-i bătaie, DJ Vasile! La 83 de ani, cel mai bătrân lăutar, Vasile Dinu a lansat un nou album

REPORTAJ EXCLUSIV / Averea lui George Țucudean, cel mai bogat fotbalist român. Bunicul său are 12 afaceri în Arad

Loading...
Comentarii