Pe lângă spectacolul de zile mari, la eveniment au fost oferite și multe cadouri celor 60 de copii prezenți, copii cu care soarta nu a fost deloc generoasă. Printre invitați s-au numărat și Mihaela Borcea, care a venit însoțită de cei trei copii ai săi, Antonia Melissa, Mihai Angelo și Patrick Cristian. Au mai fost alături de copii Doina Melinte, Elisabeta Lipă, dubla campioană mondială la scrimă – Anamaria Brânză, Carmen Ciubotariu, Cristina Niculae și Oana Munteanu (soțiile fotbalistilor Liviu Ciubotariu, Marius Niculae respectiv Cătălin Munteanu). „Într-o lume plină de răutate și ignoranță, noi am ales să dăruim și să ne îmbogățim sufletește. Am ales să oferim puțina bucurie copiilor privați de căldura sufletească specifica unui cămin. Ei nu mai sunt singuri, ne au pe noi”, aceasta a fost motto-ul cu care echipa „Suflet lângă suflet” i-a sensibilizat pe toți cei care au participat la Gală. Și-au oferit sprijinul și alți oameni de afaceri, printre care și Camelia Șucu, care, chiar dacă nu a fost prezentă, a susținut din suflet această campanie încă de la prima ediție. „Suflet lângă suflet”, o campanie umanitară, care înregistrează succes dupa succes, de la o ediție la alta, este o colectă de fonduri în beneficiul copiilor defavorizați din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.