Are 7 clase, dar a scris un roman! GALERIE FOTO

Numai o dragoste uriaşă pentru carte, pentru cuvântul scris, sporită de o speranţă de neclintit, îi poate da unui om răbdarea de a aştepta ca visul său cel mai frumos să se împlinească.
Marghioliţa Huzum a aşteptat nu mai puţin de 70 de ani până ce dorinţa sa arzătoare a prins forma unui roman autobiografic: “O viaţă de ţărancă”.
Bunica Marghioliţa, din Copăceana, judeţul Vaslui, ne-a mărturisit că s-a visat dintotdeauna profesoară şi scriitoare, dar destinul a avut altceva pregătit pentru ea. N-a fost lăsată să-şi termine studiile, aşa că dorinţa i-a rămas în suflet, fără putinţa de a se materializa.
“Vedeţi dumadeneavoastră, eu am învăţat foarte bine la şcoală. De nota 10 am fost. Iubeam şcoala şi îmi doream atât de mult să învăţ! Nu vă ascund că mi-am dorit să ajung un om al cărţilor. Îmi plăcea să fiu profesoară, dar dacă aş fi continuat să învăţ, poate ajungeam mai mult decât atât”, ne-a mărturisit cu amărăciune bunica Marghioliţa, povestindu- ne apoi cum a fost forţată să renunţe la visul ei.
“S-a întâmplat ca spre sfârşitul clasei a VII-a să fie greu în ţară, să vină ruşii… Era prin 1944. S-au închis toate şcolile, nimeni n-a mai învăţat. Toamna, când s-a decis reluarea şcolii, au spus că pentru a trece în anul următor trebuie să dăm un examen, dar şi să aducem o adeverinţă de la Primărie. Numai că începând regimul greu, în care chiaburii – oamenii cu stare materială, cum erau părinţii mei – erau persecutaţi, adeverinţa aceea nu am mai primit-o. Şi nu am mai putut continua şcoala. Am plâns atât de mult când am ştiut că voi rămâne o ţărancă”, îmi aminteşte acum femeia.

«Titlul este ceea ce sunt eu: o ţărancă»

Totuşi, Marghioliţa nu a renunţat la ideea de a scrie o carte. Una simplă, potrivită cunoştinţelor acumulate de ea în doar şapte ani de studiu: povestea propriei vieţi. I-a trebuit însă mult până să-şi ia inima în dinţi şi să aşeze în cuvinte ceea ce a trăit. Aşa se face că abia acum, la 83 de ani, şi-a lansat, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, autobiografia.
“Niciodată nu m-a părăsit acest gând, acest vis, deşi, recunosc, au fost multe momente în care n-am mai crezut că e cu putinţă. Acum trei ani, m-am dus cu copiii mei şi cu nepoţii la Mănăstirea Argeş, unde l-am întâlnit pe părintele Calinic. M-a ascultat, m-a înţeles şi mi-a spus: «Te duci acasă şi te apuci să scrii cartea!». Şi aşa am făcut! O iarnă întreagă am scris, pe genunchi, o sută de file de caiet studenţesc. Apoi, alte trei caiete. Şi am dat totul nepotului meu, Ghiţă, de la Argeş”, îşi aminteşte bătrâna cu bucurie, rememorând clipa în care a putut să ţină în mână rezultatul muncii sale: “Coperta mi-a plăcut mult, iar titlul e ceea ce sunt eu – o ţărancă. Aşa am trăit fericirea visului împlinit”, a încheiat bunica Marghioliţa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro