„Nu aş spune că sunt o foarte bună gospodină, în schimb îmi place foarte mult să gătesc sănătos şi e adevărat că prefer să petrec ore bune în bucătărie decât să fac compromisuri de a cumpăra alimente semipreparate sau supe la plic. Alimentele pe care le cumpăr sunt întotdeuna naturale, iar în ceea ce priveşte alimentaţia Mikaelei, absolut nimic nu se cumpără din supermarket, toate produsele pe care ea le are în alimentaţie fiind organice şi achiziţionate din surse foarte sigure”, a declarat Iulia Albu pentru Pro Tv Magazin, precizând că mama şi bunica ei au dăscălit-o în acest sens.
Întrebată ce fel de mâncare îi iese cel ami bine, soţia creatorul de pantofi Mihai Albu a spus:
„Petrec cam 2 ore pe zi în bucătărie, maximum 3, şi cam tot ce gătesc îmi iese bine, mai ales atunci când gătesc pentru prima oară un anumit fel de mâncare. Am foarte multe reţete de la bunica mea şi mai ales faimoasa ei reţetă de cozonac, care îmi iese foarte bine, iar acum învăţ să fac sarmale, pentru că nu mi-au ieşit din prima şi vreau să mai încerc. Îmi place să combin arome într-un mod inedit, de exemplu gătesc un pui la cuptor cu măr, miere şi scorţişoară şi îmi iese senzaţional, aceasta fiind una dintre reţetele mele cele mai apreciate de Mihai. Pentru mine contează foarte mult felul în care este aranjată mâncarea în farfurie şi dau acestui aspect o importanţă foarte mare, mai ales la ocaziile speciale”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.