Declaraţia de azi a lui Traian Băsescu, potrivit căruia România este un „stat stabil”, vine la mai puţin de 10 zile după ce preşedintele suspendat declara, de la Palatul Cotroceni, atunci când în Parlament a început asaltul care avea să culmineze cu suspendarea sa, că procedurile demarate seamănă cu mineriadele din 90.  „Privind la evenimentele care s-au desfăşurat în ultimele săptămâni şi au culminat cu acţiunile de astăzi din Parlament, cer primului ministru, copreşedintelui USL şi acopreşedintelui USL, precum şi domnului preşedinte UNPR şi preşedintelui UDMR să înceteze imediat ei şi partidele lor acţiunilor împotriva instituţiilor statului român. Repet. Celor nominalizaţi, le cer să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român. Prin acţiunile Guvernului şi ale majorităţii parlamentare se încalcă grav valorile fundamentale ale UE. (…)Ţinta acestor acţiuni este punerea sub control a justiţiei. Suspendarea preşedintelui e doar o etapă intermediară, care conform planificării lor urmează să aibă loc zilele următoare. Problema acestor domni şi a partidelor lor e doar punerea sub control a justiţiei. (..) Fac un apel majorităţii parlamentare că a pus statul român şi pe cei 22 de milioane de români într-o situaţie extrem de dificilă, similară cu aceea de la mineriadele din 1990.”, spunea Traian Băsescu la sfârşitul zilei în care au fost schimbaţi Avocatul Poporului şi preşedinţii celor două Camere, Vasile Blaga de la Senat şi Roberta Anastase de la Camera Deputaţilor.Trian Băsescu era în funcţie când făcea aceste declaraţii, iar Curtea Constituţională nu se pronunţase încă asupra constituţionalităţii schimbărilor de la Cameră şi Senat şi nici asupra suspendării.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.