Cum a reacționat un profesor de Istoria Medicinei de la Iași când a aflat că studenții săi habar nu au ce este Bolero-ul lui Ravel

Însă, înainte de analiza medicală, profesorul a încercat să stabilească un punct comun de plecare: „Hai să ascultăm câteva fragmente din Boléro!”. Rezultatul a fost un șoc cultural neașteptat: o liniște totală. Niciunul dintre zecile de viitori medici nu a recunoscut celebra compoziție, nici din filme, nici din sport sau din cultura generală de bază.

„Am dat play încredințat fiind că pornesc de la un punct comun, un fel de abecedar al culturii noastre. Și, în amfiteatru? Liniște totală. I-am întrebat dacă au mai auzit piesa. Am întrebat din nou. Și iar, cu o mică urmă de neîncredere pe care n-am putut s-o ascund. Niciunul, dar absolut niciunul, n-a recunoscut muzica. Nici de la patinaj, nici din filme, nici din vreo adaptare modernă. Boléro pur și simplu nu exista pe harta lor muzicală. Momentul acela m-a scos din ritm și m-a făcut să-mi recalibrez perspectiva”, povestește dr. Richard Constantinescu.

Departe de a cădea în capcana criticii aspre la adresa „generației de azi”, Dr. Constantinescu a ales o interpretare mult mai nuanțată a acestui vid de memorie colectivă. El a explicat pentru Libertatea faptul că tinerii de 19-20 de ani nu duc neapărat lipsă de cultură, ci trăiesc într-o „altfel de arhitectură sonoră”, dictată de feed-uri personalizate și algoritmi care fragmentează experiența umană.

Profesorul observă cu finețe că, în timp ce generațiile vechi împărțeau un spațiu mediatic unitar, tinerii sunt captivi în nișe digitale: „Cultura comună nu ne mai invadează sufrageriile ca un flux de neoprit. A devenit mai degrabă o grădină neștiută, înspre care noi, cei care am locuit-o, avem plăcerea de a le deschide poarta”.

„Generațiile noastre, crescute înainte de era platformelor digitale, au avut un spațiu mediatic destul de unitar: radio la grămadă, televizor cu program fix, emoții sportive împărtășite la aceeași oră, de întreaga scară a blocului. Din amestecul acesta se nășteau referințe care deveneau aproape obligatorii. Boléro era pur și simplu în aer, la propriu! Tinerii de 19-20 de ani, însă, locuiesc într-o cu totul altă arhitectură sonoră. Muzica ajunge la ei prin feed-uri personalizate, playlisturi algoritmice și recomandări croite pe preferințele lor anterioare”, spune el.

Ironia sorții face ca însăși structura Bolero-ului — repetitivă, hipnotică și obsesivă — să oglindească mecanismele prin care rețelele sociale îi captivează astăzi pe studenți.

Profesorul ieșean subliniază că repetiția din opera lui Ravel ar fi putut fi un simptom clinic, o „perseverare frontală”, exact așa cum algoritmii de astăzi sacrifică diversitatea de dragul retenției.

În final, concluzia doctorului este una plină de empatie pedagogică: în lumea fărâmițată de azi, punțile culturale nu mai apar de la sine. „Astăzi, ele se edifică piesă cu piesă, prin povești spuse cu răbdare și fără îmbufnare”, conchide acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE