În cazul în care profesorii vor boicota simularea examenelor naționale, așa cum amenință sindicatele din Educație, ministerul va reacționa în funcție de cum va evolua situația. Este răspunsul oficial oferit unui jurnalist pe grupul de presă al instituției.
Cuprins:
Ministerul Educației și Cercetării a transmis că, în cazul în care profesorii decid să boicoteze simulările examenelor naționale din 2026, programate să înceapă pe 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor vor fi adaptate în funcție de evoluție”.
Informația a fost comunicată vineri, 6 martie, pe grupul de presă al ministerului, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist.
„În această perioadă, MEC derulează activitățile specifice organizării simulărilor examenelor naționale, pentru a facilita participarea elevilor și profesorilor care consideră acest exercițiu util în pregătirea examenelor de la finalul anului școlar. Ministerul Educației și Cercetării înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, însă își exprimă încrederea că toți cei implicați în organizarea și derularea acestor activități vor acționa în beneficiul elevilor. Situația este dinamică, iar demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”, a transmis Ministerul Educației.
Sindicatele solicită: