Cum a fost salvată de la închidere o școală cu doar 9 elevi. Director: „Un singur lucru ne-am dorit: copiii să nu facă naveta”

 2 comentarii

În școala primară din satul Jena, comuna Găvojdia, județul Timiș, învață doar 9 elevi. Sunt copii care, an de an, au stat cu teamă că unitatea lor se va închide, iar ei vor fi obligați să facă naveta la școala gimnazială din comună. Însă, în fiecare toamnă, clopoțelul a sunat din nou pe holuri, chemându-i pe cei mici în clasă.

„Școala noastră dragă! O vom ține deschisă cât de mult vom putea”

Școala primară din satul Jena aparține de unitatea de învățământ din comuna Găvojdia, care are personalitate juridică, iar între cele două localități sunt 5 kilometri distanță. „La Jena avem o școală mică, unde elevii învață toți într-o singură clasă, simultan. Unii sunt în clasa pregătitoare, alții în clasa întâi și a doua. Însă, deocamdată, le este bine așa. Sunt copii prea mici pentru a face, zi de zi, naveta în comună”, ne-a mărturisit directoarea Emilia Goian.

Aceasta a precizat că, deși le poate pune la dispoziție un microbuz care să-i ducă și să-i aducă de la școală, celor nouă copii le-ar fi foarte greu cu transportul. „Dacă, pentru a ajuta câțiva copii, pentru a le face viața de elev mai frumoasă și mai ușoară, trebuie să țin o școală întreagă deschisă, o voi face până, efectiv, nu voi mai putea. Din fericire, încă se mai poate cu aprobare specială”, ne-a mai spus directoarea.

Arhiva foto

Părinții, puși să aleagă între învățământ simultan sau navetă

Acum câteva zile, primarul localității, împreună cu directoarea Emilia Goian, a organizat o întâlnire cu părinții copiilor din Jena. „I-am întrebat pe oameni cum doresc să procedăm anul acesta. Închidem unitatea și mutăm copiii la școala din comună sau o lăsăm să funcționeze în continuare? Dacă închidem, ar fi și avantaje pentru cei mici, nu numai neajunsuri: mă refer la faptul că, odată mutați la Găvojdia, elevii nu vor mai învăța în sistem simultan. Cei de la pregătitoare vor avea clasa lor, învățătoarea lor. Cei din clasa întâi și a doua, la fel: fiecare în clasa lui. Să pui copiii laolaltă, ca pe vremuri, asta nu este educație de secol XXI”.

Părinții copiilor, însă, nici nu au vrut să audă. Oamenii au spus că elevii sunt prea mici pentru a face naveta între sate. „Cu toți au votat ca școala din satul lor să funcționeze în continuare. Părinții sunt de acord că învățământul simultan nu prezintă nici un avantaj pentru copii, dimpotrivă. S-au gândit, însă, la siguranța celor mici, la confortul lor. Chiar și cu microbuzul pus la dispoziție de noi, elevilor tot le-ar fi fost greu să facă naveta. Prin urmare, am decis că cei mici vor rămâne și anul acesta în școala lor”.

Însă, la anul, elevii care vor trece în clasa a treia vor fi mutați în unitatea de învățământ din comună. „Sistemul simultan de învățământ nu este o opțiune pentru elevii din clasele mari. Nu este o opțiune pentru niciun elev. Să știți că nu e deloc în regulă ca elevi de vârste diferite, din clase diferite să învețe împreună, în același timp, cu aceeași învățătoare. La cei mici…mai treacă-meargă..dar la cei mari chiar nu se poate. Nu ne putem bate joc de copii”, a declarat pentru Libertatea și primarul comunei Găvojdia, Dănuț Stoica.

Prin urmare, elevilor care intră în clasa a III-a li se vor pune la dispoziție microbuzele școlare. „Avem trei microbuze electrice și pe motorină. Vor veni, îi vor prelua pe copii dimineața de acasă, iar la finalul cursurilor îi vor duce înapoi în satul lor. Distanța nu este mare, iar noi avem de toate: și mașini, și bani pentru combustibil, și șofer..tot ce trebuie. Numai să vină la școală să învețe”, ne-a mai spus edilul.

Arhiva foto

Școala din Jena, reabilitată acum trei ani. Directoare: „Cum să închidem o așa bijuterie?”

Costurile lunare la care se ridică întreținerea școlii din Jena sunt de aproximativ 10.000 de lei. „Se consumă apă, curent, lemne pentru încălzire iarna, apoi avem personalul de serviciu care lucrează cu sfert de normă. Nu sunt bani mulți. Îi suportăm. Încă putem”, a mărturisit primarul.

Școala din Jena nu se poate închide atât de ușor și dintr-un alt motiv, ne-a dezvăluit „secretul” directoarea unității: este renovată recent și dotată modern. „Să știți că am salvat-o de la închidere și pentru că am modernizat-o. Copiii care învață aici o fac în condiții foarte bune. Clădirea a fost ridicată prin anii 70, motiv pentru care, acum trei ani, am reabilitat-o, am renovat-o aproape de la zero. Cu bani luați prin PNRR am cumpărat tablă inteligentă, scanner, imprimante. Am zugrăvit, am cumpărat mobilier nou, bănci, scaune, dulapuri, am reorganizat anumite spații din interiorul clădirii”.

Școala, care poate găzdui în jur de 40 de elevi, are trei clase, grupuri sanitare în interior, este racordată la apă și canalizare și se încălzește cu centrală pe lemne. „Dacă am închide școala, am pierde acei bani. O clădire cu lacătul pe ușă se degradează. Pe când, noi vrem ca mica noastră școală să dăinuie, să reziste în timp”.

Într-adevăr, privită din exterior școala din satul Jena, cu acoperiș din țiglă, termopane la ferestre și pereți albi, este o mică bijuterie. Înconjurată de verdeață, cu pomi plantați în curtea din spate și un teren de sport și el amenajat modern, unitatea de învățământ își așteaptă și în această toamnă elevii.

Arhiva foto

„Decizia de comasare a școlilor nu ne afectează”

În școala cu personalitate juridică din Găvojdia învață aproximativ 140 de copii. „Această comasare despre care se tot se vorbește pe noi ne nu afectează, chiar dacă nu atingem numărul minim de elevi, de 500, cât s-a stabilit acum. Iar asta pentru că suntem singura școală cu personalitate juridică din comună. Nu au cu cine să ne unească. Așa că vom funcționa ca și până acum”, ne-a mai spus directoarea Emilia Goian.

Unitatea de învățământ din comună are arondate școala primară din satul Jenna și școala din satul Sălbăgel. „Vara aceasta am intrat în renovare. După școala din Jena, anul acesta a venit rândul școlii mari să fie refăcută. Lucrările sunt pe final, le vom termina înainte de a suna clopoțelul în toamnă, iar pe 8 septembrie elevii se vor întoarce într-un spațiu amenajat complet”, ne-a mai spus directoarea unității de învățământ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Evra 20.08.2025, 09:54

    Băi tâmpiților, eu duc copii de 7-8 ani in Germania 30 de km la școala cu autobuzul nu miceobuz ( unde este mai mult confort) și nu se plange nici dracu ...în Elveția, Franța este la fel .. plătiți că idioții cheltuieli inutile in plus iarna și țineți copiii să învețe mai multe generații în aceași clasă și vă mirați ca există analfabetism funcțional în România?

  • Avatar comentarii

    stancudaniela1964 21.08.2025, 09:45

    Ifose ca în România nu exista în lume. Lipsa de educație duce la asemenea idei anormale. Cum sa ții o școală pentru 9 copii??? Ați investit? Foarte bine, organizați vara, iarna, tabere pentru copii, e frumos la tara. Puteți sa folosiți spațiul modernizat. De-aia s-au cumpărat microbuze școlare din bani europeni, atâția bani cheltuiți!!! Poate nu vrea doamna sa facă naveta, sau își pierde postul..

ALTE ȘTIRI
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
12:18
Trei soldați sud-coreeni au fost răniți în urma unor explozii în zona demilitarizată. Seulul îl acuză pe Kim Jong-un de încălcarea armistițiului
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
12:13
Motivul pentru care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Dezvăluirile făcute după doi ani și jumătate
12:05
Drama trăită de Bogdan Mocanu: „Nu am apucat să aud bătăile inimii”. Dezvăluiri făcute la „Burlacii: Foc în Paradis”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri