Trei spectatori au leşinat şi un al patrulea a făcut apoplexie în timp ce vizionau cel mai recent film regizat de Danny Boyle, proiectat în cadrul Festivalului de la Toronto, din cauza unei scene în care personajul principal îşi amputează o mână.
Alţi spectatori au părăsit sala la mijlocul filmului, deoarece nu au putut să vadă până la capăt această scenă din filmul "127 Hours", în care personajul interpretat de actorul James Franco, imobilizat sub o stâncă într-un canion, îşi amputează o mână cu ajutorul unui briceag.
Filmul este inspirat din povestea reală a alpinistului Aron Ralston, al cărui braţ drept a fost prins într-un canion din statul Utah, în urma prăbuşirii unei stânci.
Regizorul britanic Danny Boyle, premiat cu Oscar pentru "Vagabondul milionar", în 2009, şi-a prezentat lungmetrajul "127 Hours", la sfârşitul săptămânii trecute, la Festivalul de Film de la Toronto, informează Mediafax.