Am deschis ușa și am intrat în iad: ce ascunde Fortul 13 Jilava, locul unde oamenii erau zdrobiți de foame, frig și întuneric!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am intrat în Fortul 13 Jilava ca într-un loc în care timpul a fost condamnat să rămână pe loc. Am ieșit după câteva ore, în lumină, dar cu senzația că o parte din întunericul acelor ziduri a plecat cu noi. Poveștile de aici sunt înfricoșătoare, iar umilința și suferința îndurate de sute de oameni sunt greu de șters vreodată din memoria acestui loc.
Cuprins:
- Deținuții au fost ținuți fără hrană, primind doar apă
- Un om își strânge genunchii la piept și încearcă să reziste
- Fortul 13, locul unde omul era împins până la limitele rezistenței sale
- Corneliu Coposu, aruncat în Camera Neagră de la Jilava
- Orarul zilnic al detenției de la Jilava, Fortul 13
- Cum au apărut penitenciarul Jilava și Fortul 13
- Într-un pat dormeau și câte doi, trei deținuți
Ușa grea se închide, iar sunetul metalului care lovește tocul pare să taie, pentru o clipă, legătura cu lumea de afară. Dincolo de ea nu mai există cer, nu mai există zi și noapte, nu mai există ceas, ci doar ziduri reci, umezeală, întuneric și propria respirație, care se aude tot mai tare pe măsură ce ochii încearcă zadarnic să găsească o formă, un colț, orice urmă de lumină. Suntem în Fortul 13 de la Jilava.
Drumul e lung până la Jilava... Pe vremuri, întrebarea era cine îl va mai parcurge și la întoarcere, după luni întregi aruncat într-o temniță comunistă.
Pentru că acolo întunericul nu pare să fie doar lipsa luminii, ci o materie veche, grea, lipită de ziduri, intrată în cărămizi și rămasă acolo după ce pașii celor care au fost închiși între aceste ziduri s-au stins.
Coridoarele înguste păstrează încă senzația că aerul însuși a fost cândva măsurat cu porția, între uși metalice, gratii și încăperi în care omul putea să-și piardă până și sentimentul că lumea de afară mai există.
Deținuții au fost ținuți fără hrană, primind doar apă
Aerul rece, temperatura care scade instantaneu, inima care o ia la trap. Ai senzația că ai intrat într-un montagne russe fără scăpare.
Printre cele mai tulburătoare istorii legate de fort se află cea a așa-numitei „Camere Negre”, un spațiu despre care mărturiile și relatările despre detenția de la Jilava vorbesc ca despre un loc al înfometării.
Al izolării și al degradării fizice, unde deținuții au fost ținuți fără hrană, primind doar apă, până când organismul începea să cedeze, iar limitele dintre rezistență, leșin și inconștiență deveneau aproape imposibil de controlat.
Când vezi camerele goale și aerul de teroare, imaginea care rămâne este una aproape imposibil de uitat.
Acolo simți un om singur, într-un spațiu întunecat, fără hrană, fără repere și fără certitudinea momentului în care ușa se va deschide. Dacă se va mai deschide...
Se spune că, în anumite perioade, podeaua unor asemenea spații de detenție era acoperită de noroi până la glezne, iar cei aruncați în încăpere nu îndrăzneau să pășească înainte.
Preferau să rămână lipiți de ușă, cu trupul strâns și privirea obișnuită cu întunericul, de teamă că, dincolo de câțiva pași, ar putea exista o groapă, o capcană sau pur și simplu ceva ce nu puteau vedea și nu puteau controla.
Asta este, poate, una dintre cele mai crude forme ale fricii: nu să vezi pericolul, ci să nu știi unde începe și să-l simți în orice colț al unei încăperi extrem de friguroase.
Fiecare pas era făcut cu ezitare, cu mâinile întinse înainte și cu instinctul spunându-i celui închis că, în întuneric, chiar și un pas greșit poate avea consecințe pe care nu le poate anticipa.
Un om își strânge genunchii la piept și încearcă să reziste
Aici, dacă poveștile despre oamenii care rezistau doar câteva zile înainte ca foamea, setea, frigul, epuizarea și lipsa luminii să-i doboare ar vorbi, Oscarurile ar curge pe bandă rulantă pentru Fortul 13 Jilava.
Par greu de imaginat astăzi ororile comunismului, dar mirosul de umezeală, pereții reci și ușile grele încă duc în spate suferința. Care nu mai este doar o pagină scrisă, ci imaginea unui om care, în întuneric, își strânge genunchii la piept și încearcă să reziste încă puțin.
Fortul nu vorbește cu voce tare despre dezastrul din trecut, ci prin tăcerile dintre încăperi, prin urmele timpului și prin imaginația celui care pășește astăzi pe aceleași culoare și înțelege, măcar pentru câteva clipe, că libertatea pe care o considerăm firească a fost, pentru alții, cândva, un lucru îndepărtat și aproape imposibil de atins.
La Jilava au fost închiși ca deținuți politici membri ai Partidului Comunist arestați în mai 1921, în urma congresului de constituire a acestei formațiuni politice, dar și după scoaterea PCR în ilegalitate, în 1924.
În 1933, aici au fost aduși o parte dintre comuniștii arestați în timpul grevei de la Atelierele CFR Grivița, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici sau Gheorghe Vasilichi.
Fortul 13, locul unde omul era împins până la limitele rezistenței sale
Chiar dacă asistăm la un simplu tur, lumea este speriată și panicată. Au trecut zeci de ani, dar vedem și simțim imaginea unei detenții în care întunericul, foamea, frica și singurătatea puteau deveni instrumente de zdrobire a omului.
Așa trebuie imaginată Camera Neagră de la Fortul 13 Jilava, prin prisma mărturiilor despre detenția de aici. Nu ca pe o simplă încăpere, ci ca pe un spațiu în care omul era împins până la limitele rezistenței sale, unde foamea devenea metodă de pedeapsă, întunericul devenea instrument, iar timpul rămânea lipsit de repere.
Pentru un om obișnuit cu lumina, întunericul este doar absența ei, dar pentru un om închis într-un spațiu necunoscut, întunericul poate deveni un teritoriu al fricii, pentru că ceea ce nu vezi poate fi mai înspăimântător decât ceea ce vezi.
În noaptea de 25 spre 26 noiembrie 1940, la Jilava au fost împușcați 64 de opozanți ai Mișcării Legionare care erau încarcerați în acest penitenciar, ca represalii la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu.
Printre ei s-au aflat generalul Gheorghe Argeșeanu (fostul prefect al Poliției Capitalei), Gabriel Marinescu (ministrul de justiție), Victor Iamandi (directorul Siguranței Statului), Niky Ștefănescu (șeful Serviciilor Secrete), Mihai Moruzov (fostul prim-procuror al Tribunalului Militar al Capitalei), și colonelul Vasile Zeciu.
Corneliu Coposu, aruncat în Camera Neagră de la Jilava
Ieșim din Camera Neagră, iar lumina de pe coridor pare brusc puternică, în timp ce aerul de afară capătă o valoare pe care, după câteva minute petrecute în întuneric, începi să o înțelegi. Realizezi că lumina nu este un detaliu, ci una dintre libertățile pe care le avem.
Fortul continuă cu aceleași ziduri, aceleași coridoare și aceeași umezeală, iar pe măsură ce înaintăm ne apar în minte numele celor care au trecut prin sistemul de detenție de la Jilava, printre ei Vladimir Ghika, Corneliu Coposu și alți deținuți politici.
În apropiere se află Valea Piersicilor, locul execuțiilor care au făcut parte din istoria sinistră a fortului. Noi intrăm aici știind că peste câteva minute vom ieși, că putem aprinde lumina, că putem respira aerul de afară.
Omul închis în Fortul 13 nu știa dacă ușa se va deschide peste o oră, peste o zi sau după o perioadă pe care nici măcar nu o mai putea măsura!
Părăsim fortul și lumina zilei ne lovește din nou, însă senzația de umezeală pare să fi rămas pe haine, mirosul zidurilor pare să fi intrat în memorie, iar imaginea haosului continuă să meargă cu noi.
Și-am uitat ceva... Mesajele scrijelite pe pereții celulelor. „Dă-mi mie bucuria mântuirii tale și cu duh stăpânitor mă întărește”.
Orarul zilnic al detenției de la Jilava, Fortul 13
- Ora 5.00 » Semnalul deșteptării deținuților era dat de un gardian, care bătea cu un ciocan într-o șină de fier. Până la ora 22.00, seara, deținuților le era interzis să se așeze pe paturi sau să se sprijine de pereți. Între deșteptare și micul dejun, care se servea între orele 7.30 și 8.00, deținuții își aranjau paturile și se spălau pe rând la tineta din celulă.
- Ora 8.00 » Prima masă a zilei. Fiecare deținut primea un terci care consta în 40 de grame de mălai amestecat cu apă și cu 7 grame de zahăr. În unele perioade, terciul era înlocuit cu ceai. O dată pe săptămână, deținuții erau scoși în grupuri la baie și obligați să se înghesuie mai mulți sub un duș, care, în unele cazuri, nu funcționa. Baia reprezenta și o modalitate de distracție a gardienilor, care alternau apa rece cu cea fierbinte.
- Ora 13.00 » Până la masa de prânz, de două ori pe săptămână, avea loc plimbarea deținuților, care se desfășura în cele patru curți interioare ale penitenciarului, pentru aproximativ 15 minute. La prânz se servea o „zeamă” în care pluteau câteva boabe de orz și frunze de varză. O dată pe săptămână se dădea o supă de mațe, în care se mai găseau dinți și buze de miel sau de vițel.
- Ora 18.00 » Masa de seară consta într-o fiertură de orz decorticat. Din toamna anului 1950 și până în ianuarie 1951, deținuții au primit zilnic de mâncare morcovi pe jumătate stricați, astfel încât, la sfârșitul acestei perioade, toți aveau pielea galbenă de la consumul neîntrerupt de carotină.
- Ora 22.00 » Se dădea semnalul pentru culcarea deținuților.
Cum au apărut penitenciarul Jilava și Fortul 13
Conform site-ului oficial, la sugestia regelui Carol I, în jurul Bucureștiului a fost ridicat, între anii 1870 și 1890, un sistem de apărare împotriva unui eventual atac otoman, format din 18 forturi, fiecare dintre ele fiind prevăzut cu o baterie de artilerie.
Proiectul a fost elaborat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont și de căpitanul de geniu Ioan Clucer.
După terminarea construcției, Fortul 13 Jilava a fost folosit ca depozit de muniții și garnizoană militară până în anul 1907, când la Jilava au fost aduși o parte dintre țăranii arestați. Din acel an, Jilava a fost amenajată ca închisoare militară.
Fortul a fost săpat până la adâncimea de 10 metri, iar pământul care a rezultat în urma săpăturilor a fost folosit la ridicarea zidului împrejmuitor.
Intrarea în fort se făcea printr-o poartă boltită, pe frontispiciul căreia era gravat anul înființării închisorii militare și inscripția „Fortul 13 Jilava”. Fortul propriu-zis avea 52 de camere.
Într-un pat dormeau și câte doi, trei deținuți
Pe partea stângă a drumului de intrare în fort se aflau camera comandantului gărzii, camera ofițerului de serviciu și cancelaria închisorii, iar pe partea dreaptă se aflau dormitoarele soldaților care asigurau paza închisorii.
Intrarea în clădire se face printr-o poartă de fier forjat. Administrativ, penitenciarul este împărțit în trei secții: reduitul, zona centrală și cea mai umedă a fortului, și alte două secții, plasate în stânga și în dreapta reduitului.
Secția centrală avea 17 camere, cu dimensiunile de 5 metri lungime și 4 metri lățime. În fiecare cameră existau 20 de paturi suprapuse.
Celelalte două secții erau împărțite în 17 camere, cu dimensiunile de 5 metri lungime și 4 metri lățime, în fiecare cameră fiind amenajate 27 de paturi suprapuse.
Într-un pat dormeau și câte doi, trei deținuți. După 1948, în fața penitenciarului au fost amenajate patru curți interioare de plimbare. Cei încarcerați erau scoși la plimbare pe camere și la intervale de timp diferite, pentru a nu se întâlni.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
22robert03 25.09.2026, 14:06
Vom dezgropa memoria colectiva ingropata de uitare.