Cântăreaţa a fost invitată să cânte alături de Connect-R, luni seară, la emisiunea "Te cunosc de undeva". Ea a imitat-o pe Alicia Keys, în timp ce Connect-R a intrat în pielea lui Jay-Z. Artista a fost îmbrăcată într-o salopeta de culoare neagră şi mulată, ţinută care a dat impresia că nu purta chiloţi şi care îi scotea în evidenţă părţile intime. Fotografia a fost postată pe pagina de Facebook a emisiunii, iar Anda Adam a preluat-o şi postat-o, dar numai după ce a modificat-o vizibil în Photoshop, pentru a acoperi... zona cu probleme.
Altfel,Cătălin Botezatu şi Anda Adam sunt protagoniştii pictorialului de copertă al celui mai nou număr al revistei Tabu. După o serie de speculaţii privind o presupusă relaţie amoroasă, cei doi au acceptat să vorbească, în premieră, despre acest subiect.
"Ne simţim bine împreună de fiecare dată când ne întâlnim. Suntem la stadiul de a ne trăi viaţa cât mai intens cu putinţă. Nu ţin să pun etichetă relaţiei noastre pentru că nu mi-a plăcut niciodată să-mi încorsetez trăirile şi sentimentele sub umbrela unor cuvinte. Suntem doi oameni maturi şi responsabili pe care însă nu-i interesează normele sociale şi gura lumii", a declarat Anda Adam.