În urmă cu câteva luni, Adina Buzatu a descoperit sala de sport a Luminiței Nicolescu și s-a îndrăgostit de combinațiile unice de exerciții din mai multe sporturi predate de antrenoare. a
„Sunt exerciții menite să îți modeleze corpul și să-ți transforme starea de spirit. Mă încarc cu energie și am o stare de bună-dispoziție toată ziua. Mulți dintre noi privim sportul ca pe o corvoadă necesară menținerii siluetei, dar cu Luminița devine o adevărată plăcere. Iar rezultatele sunt fabuloase. Mă simt în formă, mă simt sexy, mă simt tonică, pot să port orice ținută, pentru că mă simt sigură pe mine”, a declarat Adina Buzatu.
Pasionată și constincioasă, stilistă a acceptat fără să stea pe gânduri invitația Luminiței de a intraîntr-un cantonament de pregătire intensiva la Sinaia. a
„În general fac sport în fiecare zi, dar în cantonament am făcut patru antrenamente pe zi și am ținut o dietă strictă pe bază de iaurt degresat, fructe de pădure, pește proaspăt la grătar și salată- toate în cantități mici. De data aceasta au fost doar patru zile, dar de abia aștept următorul cantonament care va dura o săptămână. Sunt atât de conștientă de beneficiile pe care le are asupra sănătății mele, încât sunt decisă să-mi rup din timp și să-mi reprogramez toate întâlnirile de afaceri doar ca să ajung acolo”, a spus ea.
Adina și-a luat și fetița cu ea la antrenamente și chiar în cantonament, și recomandă și altor părinți să procedeze la fel cu copiii lor. a
„Sportul înseamnă mai presus de orice echilibru și armonie. Copiii noștri au nevoie de el. Sara, fiică mea, face și ea sport și se simte foarte bine”, a mărturisit Adina Buzatu.
Citește și:
- Adina Buzatu susține salvarea pădurilor din România | FOTO