Numai că spre deosebire de dăţile anterioare, Adriana Bahmuţeanu, care şi-a luat copiii şi s-a refugiat la fini ei, nu mai vrea scandal şi nu vrea să se certe cu Silbiu Prigoană în presă.
Paradisul în care s-a ascuns Bahmu ca să scape de Prigoană

„Nu vreau să mai spăl rufele în public. Nu vreau să mai fiu la fel de penibilă precum am fost până acum. În momentul în care doi oameni maturi au copii mici, ar trebui să se gândească la interesul minorilor. Ce părere o să aibă copiii mei despre mine când o să se facă mari? Nu vreau ca peste 10-20 de ani, copiii să-şi schimbe părerea despre mine. Nu sunt o nebună, o descreierată”, a declarat Adriana pentru România Tv.
De asemenea, vedeta de televiziune a mărturisit că nu înţelege de ce Silviu Prigoană a reclamat-o la Poliţie şi Protecţia Copilului.
Silviu Prigoană: „Am sesizat instanţa pentru că au dispărut din casă. Nu cer divorţ!”

„Nu înţeleg ce s-a întâmplat. Nu înţeleg de ce a apelat la autorităţi. M-a dezamăgit! Trebuia să-mi dea un telefon să mă întrebe unde sunt. De ce să implicăm poliţia, autoritatea tutelară? Eu am plecat de acasă tot la familia mea, la proprietatea finului meu. Nu îmi este teamă de poliţie. Să vină poliţia ca să-i arăt condiţiile în care stau în vacanţă cu copiii”, a mai spus Adriana Bahmuţeanu.
Citeşte şi: Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, 4 nunţi şi 4 divorţuri! Iată ÎNTREAGA POVESTE DE DRAGOSTE a cuplului!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Fiica lui Marius Tucă s-a transformat total! La 27 de ani, Daria e o femeie superbă, iar imaginile sunt aici. Ce regrete are, ca tată, cunoscutul jurnalist. Are legătură cu un sfat primit de la Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Marius Tucă s-a transformat total! La 27 de ani, Daria e o femeie superbă, iar imaginile sunt aici. Ce regrete are, ca tată, cunoscutul jurnalist. Are legătură cu un sfat primit de la Ion Țiriac
Fabrica din România care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment adorat de milioane de români
FANATIK.RO
Fabrica din România care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment adorat de milioane de români
Anna Kournikova, apariție îngrijorătoare. Partenera lui Enrique Iglesias a fost surprinsă în scaun cu rotile după ce, timp de un an, nu a mai fost văzută în public. FOTO
Elle.ro
Anna Kournikova, apariție îngrijorătoare. Partenera lui Enrique Iglesias a fost surprinsă în scaun cu rotile după ce, timp de un an, nu a mai fost văzută în public. FOTO
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
EXCLUSIV. Suspecţii în cazul furtului tezaurului dacic nu vor să facă declaraţii. Ce spun vecinii despre ei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Suspecţii în cazul furtului tezaurului dacic nu vor să facă declaraţii. Ce spun vecinii despre ei
Horoscop 31 ianuarie 2025. Leii trebuie să evite exagerările de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 31 ianuarie 2025. Leii trebuie să evite exagerările de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI