BMW a inițiat o campanie amplă de rechemare în service pentru peste 189.000 de vehicule la nivel global. Problema tehnică identificată vizează mai multe modele din Seria 3, Seria 5 și Seria 7 fabricate în ultimii ani, iar defecțiunea poate duce, în cel mai rău caz, la izbucnirea unui incendiu.
Potrivit datelor publicate de publicația de specialitate Autohaus, măsura vizează exact 189.130 de autoturisme în întreaga lume, dintre care 5.788 se află în Germania. Problema identificată de inginerii constructorului auto este legată de releul electromotorului, componentă care nu beneficiază de o protecție adecvată împotriva infiltrării apei.
Atunci când umezeala ajunge la această piesă din sistemul de pornire, se poate produce coroziunea circuitelor interne. În timp, această uzură accelerată cauzată de apă poate duce la apariția unui scurtcircuit, generând un risc crescut de incendiu în compartimentul motor.
Vizate de această campanie de rechemare sunt autoturismele fabricate de producătorul din München în perioada 29 iulie 2014 – 12 noiembrie 2020. Este foarte posibil astfel ca multe dintre aceste autoturisme să se afle și în posesia unor șoferi din România.
Reparația nu se poate realiza printr-o simplă actualizare de software, astfel că proprietarii vor fi nevoiți să meargă cu mașinile la un atelier autorizat. În cadrul vizitei în service, tehnicienii BMW vor înlocui complet electromotorul de pornire pentru a elimina orice risc de scurtcircuit. Costurile pentru piesele de schimb și manoperă vor fi suportate integral de către producător, însă șoferii trebuie să știe că reprezentanțele nu au obligația de a oferi o altă mașină la schimb pe durata reparației.
Proprietarii de modele BMW fabricate în intervalul menționat sunt sfătuiți să verifice dacă au primit deja o notificare oficială din partea constructorului. În cazul în care acest lucru nu s-a întâmplat, dar bănuiesc că ar avea un model afectat, orice reprezentanță autorizată poate verifica dacă mașina este vizată de rechemare prin simpla introducere a seriei de șasiu (VIN) în sistemul informatic al mărcii.
Defecțiunile la componentele electrice rămân una dintre principalele cauze ale rechemărilor în service la nivel mondial în ultimii ani. Anul trecut, BMW a înregistrat o altă rechemare masivă cauzată de o problemă similară de izolație la electromotor, care a afectat peste 145.000 de autoturisme.
Experții din domeniul auto recomandă conducătorilor auto să trateze cu seriozitate aceste notificări și să programeze o vizită în service cât mai curând posibil pentru a evita eventualele incidente rutiere grave.