Adriana Trandafir, în vârstă de 63 de ani, nu a fugit niciodată de muncă. Pentru a face rost de bani, în studenție a vândut pâine.

“Mama mea mă punea să fac prin curte diverse lucruri, care nu erau pe placul meu şi eram plătită în dulciuri, care nu se găseau pe vremea aceea.

Ţin minte că atunci când am primit prima banană, drept recompensă pentru munca depusă în curte, am mâncat-o cu tot cu coajă şi nu se ducea, nu înţelegeam de ce toată lumea spune că banana este extraordinară.

Ulterior în studenţie am vândut pâine la un centru de pâine de la mine din sat. Am făcut tot felul de lucruri ca să mai câştig nişte bănuţi.

Când mergeam iarna cu colindul mergeam din dorinţa de a vedea cine primeşte mai mulţi covrigi, biscuiţi. Tot un fel de job era şi acesta, a declarat Adriana Trandafir pentru okmagazine.ro.

Citeşte şi:

Pedofili străini în România. Elveţianul care a abuzat şase copii şi a primit 3 ani şi jumătate de închisoare. Își ducea victimele la mare și consumau împreună aurolac

Cum arată micul dejun al medicilor de gardă de la „Nasta”: un crenvurst și unt! Firma de catering e abonată la contracte cu instituții publice conduse de PSD

Mama sportivei care l-a acuzat pe asistentul medical de la CSM Ploiești că pipăie handbalistele minore confirmă că mai există o plângere pe numele bărbatului: „Copilul acela a rămas traumatizat pe viață”

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii