S-au apropiat în urmă cu zece ani, atunci când au decis să-şi ”intersecteze” carierele, iar acum formează unul dintre cele mai îndrăgite şi închegate ”cupluri” de pe scenă.

ovidiu angela

Angela Similea şi Ovidiu Komornic se pot lăuda cu o prietenie veche de un deceniu, iar în prezent cei doi au ajuns să petreacă nu mai puţin de 12 ore în studio, fie pentru a pregăti spectacolele sau discurile la care lucrează. Colaborarea dintre ei a început la nu mai puţin de nouă ani de când artista rupsese orice legătură cu peisajul muzical românesc, atunci când Komornic i-a propus să realizeze un album împreună, apărut în 2004, care practic i-a relansat cariera.

Pentru Angela anul 2011, atunci când s-a stins din viaţă soţul său, Victor Surdu, a fost un nou moment de cumpănă. Îndurerată, Doamna muzicii româneşti s-a închis în propria-i carapace, refuzând să facă ceea ce-i plăcea cel mai mult.

komornic

Komornic a fost şi de această dată, ”omul potrivit la locul potrivit”, graţie căreia buna sa prietenă s-a întors pe scenă. ”Am fost lângă ea, de asta sunt prietenii, i-am pus o vorbă bună, ştiam că scena este viaţa ei”, a mărturisit Komornic pentru Libertatea. Artistul nu a evitat nici să vorbească despre secretul acestei prietenii care-i leagă: ”De când colaborăm, am avut o relaţie axată pe respect, nu ne-am certat niciodată. Angela are o educaţie aparte, cu principii. Amândoi suntem bogaţi în sentimente, ne putem baza unul pe altul”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI