Alina Chivulescu joacă în O grămadă de caramele.  Ea a fost cooptată în distribuție, putând fi urmărită în curând, la Happy Channel. “Echipa o știu de peste zece ani, iar pe îl cunosc de peste 20 de ani”, mărturisește Alina.

Alina Chivulescu joacă în “O grămadă de caramele”. Transformarea uimitoare a Manuelei din Las Fierbinți

Alina Chivulescu joacă în O grămadă de caramele și e mai sexy ca niciodată

Actrița o interpretează pe Nora, o femeie care avea tot ce își dorește pentru a fi fericită: trei copii adorabili, un soț care o iubea din facultate, o casă frumoasă și multe planuri de viitor. După ce soțul, Emil Șerban (interpretat de Andreas Petrescu), îi spune că vrea să divorțeze, lumea Norei s-a năruit.

Este o mamă de trei copii care și-a dedicat întreaga viață familiei. Nu a lucrat niciodată, iar acum plătește prețul. Se trezește dintr-o condiție socială excepțională, se trezește forțată să trăiască fără veniturile cu care era obișnuită. Își mută locuința, își mută absolut tot și practic este nevoită să se readapteze la noile condiții. Bulversarea vine și din faptul că, în  viața privată, are o grămadă de probleme. Copiii  nu se adaptează. Cea mare își reia relația cu băiatul cu care ea nu este de acord. Încearcă pe de altă parte să-I înțeleagă și pe ei, deci trebuie să se apropie de ei.  Ea luptă pentru relația cu  Emil. Oricum, după o relație de 20 de ani, nici prin cap nu-i trecea vreodată că se va vedea în postura de femeie înșelată, de femeie trădată.  În fine, învață să trăiască cu alte date decât era ea obișnuită să o facă.”, declară aceasta.

INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile

Citește și


A învățat pe câmp, cu vitele la păscut, pentru a intra primul la Academia Forțelor Aeriene


 

 

 

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
Observatornews.ro
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
LIVE /  Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția. Update
FANATIK.RO
LIVE / Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția. Update
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix