Anca Neacșu, fosta componentă a trupei ASIA, a dezvăluit cum a fost cerută în căsătorie de Serkan, soțul său, în urmă cu doi ani.
Cântăreața a explicat, la emisiunea ”Star Chef”, de la Antena Stars, că a fost luată prin surprindere și că, după ce a fost cerută de nevastă, i-a mărturisit mamei sale că a spus DA mai mult de rușine.
”Mâncam o pizza la un resturant pe malul mării. La un moment dat îmi zice să ieşim afară să ne uităm la stele. Nu ştiam ce l-a apucat, i-am zis că afară e frig, iar eu abia am făcut baie pe cap şi am răcit. Tot auzeam eu că vorbea cu un prieten, era panicat rău. A stabilit cu un prieten de-al lui care avea un iaht ca să pună pe cer un ‘Marry me’. Ieşim noi şi nu era nimeni afară că era ianuarie. Când să ne pupăm şi noi, au ieşit toţi ospătarii cu lumini, flăcări, foc. Chiar mă enervasem. Mi s-au făcut multe farse la care am bănuit la urmă care era adevărul, dar la asta nu m-am prins deloc. Eu eram în ugg-uri, nemachiată. O sun după pe mama şi m-a întrebat dacă am acceptat, dar eu i-am zis: ‘Ce era să fac, mi-a fost ruşine să zic nu!’”, a declarat Anca Neacșu.

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor