Cântăreaţa a dezvăluit, pentru revista Story, ceea ce Libertatea a anunţat la jumătatea lunii octombrie a anului trecut. Artista a mărturisit că nu e afectată de faptul că relaţia ei cu Traian Spak nu este oficializată şi nici de comentariile presei legate de acest aspect.
“Îmi doresc să păstrez anumite lucruri pentru mine şi familie, aşa că am preferat să amân momentul anunţului cât mai mult. În general, nu sunt adepta circului şi nu am vrut să transform un eveniment atât de important pentru mine într-un spectacol media. E unul pur personal şi îmi doresc să rămână aşa”, a declarat vedeta pentru revista Story, pe coperta căreia a pozat cu burtica la vedere.
Iată ce alte vedete autohtone vor deveni mămici anul acesta:
Andra şi Cătălin Măruţă vor avea un băieţel
Andra şi Cătălin Măruţă vor deveni părinţi în luna februarie, la doi ani de la căsătorie. Cei doi au declarat că sunt pe deplin fericiţi pentru marele eveniment şi aşteaptă cu mare nerăbdare să cunoască al treilea membru al familiei.
Andra aşteaptă un băieţel. Nu se ştie cum îl va chema, dar e cert că va fi activ şi energic ca mama lui, după spusele cântăreţei. Andra a mai declarat că, în afara greţurilor de la începutul sarcinii, nu a avut alte probleme şi nu l-a trimis pe Cătălin Măruţă la cumpărături, în mijlocul nopţii. De altfel, ea a încercat să mănânce sănătos şi asta se vede: s-a îngrăşat doar câteva kilograme.
Daniela Gyorfi va naşte o fetiţă
După mai multe sarcini pierdute, cântăreaţa este foarte fericită pentru că în curând îşi va cunoaşte fetiţa mult aşteptată pentru care a ales un nume simplu: Maria. În timpul sarcinii, cântăreaţa a fost „cuminte” şi a respectat întru totul sfaturile medicilor, chiar dacă aceştia i-au interzis metodele mai invazive de înfrumuseţare.
Aflată pe ultima sută de metri, Daniela are mare grijă de ea însăşi, temându-se de o naştere prematură. Deşi ar fi putut să încredinţeze sănătatea ei şi a bebeluşului unor medicii străini de la clinici cu prestigiu, Daniela Gyorfi a ales să nască prin cezariană la o maternitate privată din România.
Şi celebrităţile de la Hollywood s-au hotărât ca anul acesta să aibă copii. Iată despre cine e vorba!
Penelope Cruz şi Natalie Portman
După o căsătorie discretă în Bahamas, Penelope Cruz a anunţat că îi va dărui lui Javier Bardem primul său copil. Ambii actori s-au declarat încântaţi de vestea cea mare, iar acum aşteaptă să-ţi cunoască în orice moment bebeluşul. Se pare că acesta se va naşte în Statele Unite, deşi părinţii lui sunt amândoi spanioli.
Pe lângă laudele primite pentru prestaţia din “Black Swan”, Natalie Portman mai are un motiv de bucurie anul acesta. Fanii ei nici nu ştiau că este implicată într-o relaţie, când au aflat că actriţa s-a logodit şi aşteaptă primul copil. Fericitul tătic este Benjamin Millepied, coregraful cu care s-a antrenat Natalie pentru rolul de balerină din “Black Swan”.
Beyonce şi Mariah Carey
Deşi reprezentanţii lor nu au confirmat vestea, se pare că Beyonce şi Jay-Z aşteaptă un copil. Conform presei americane, Beyonce a fost şocată la aflarea veştii pentru că avea de gând să termine albumul la care lucrează şi să mai facă un turneu mondial înainte de a avea copii. Chiar şi aşa, cântăreaţa este bucuroasă de veşti. Dar cel mai fericit este rapperul Jay-Z care va deveni tătic pentru prima oară.
Dupa ce a pierdut o sarcina in 2008, Mariah Carey a vrut sa fie discreta cu privire la viitorul copil. Nu a comentat vestile privind sarcina ei si si-a ascuns burtica pana in momentul cand insusi presedintele Obama a fost curios sa afle daca Mariah va avea fata sa baiat. De fapt, cantareata va avea gemeni sau cel putin asa a declarat sotul ei si tatal copiilor, Nick Cannon.
Christina Applegate şi Pink
După ce a supravieţuit unui cancer la sân, suferind o dublă mastectomie, Christina Applegate şi-a surprins fanii anunţând că este însărcinată cu primul său copil. Tatăl este chitaristul olandez Martyn Lenoble, cu care actriţa are o relaţie de peste doi ani. Cei doi s-au logodit anul trecut, de Sfântul Valentin dar nu au anunţat încă data nunţii.
Pink şi motociclistul Carey Hart aşteaptă şi ei primul copil. Se pare că va fi o fetiţă, aşa cum i-a dorit artistei mama ei. “Mama mi-a dorit să am o fată exact cum am fost eu. Sper că nu, căci una din noi va merge la închisoare!, a delcarat artista în emisiunea lui Ellen DeGeneres.
Selma Blair şi Marion Cotillard
Selma Blair si iubitul ei, Jason Bleick, s-au declarat mai mult decât fericiţi la vestea că vor fi în curând părinţi. „Selma nu şi-a imaginat vreodată că va fi atât de fericită”, a declarat unul din apropiaţii actriţei. Ea este împreună cu designer-ul Jason Bleick de un an, dar nu există veşti cu privire la nuntă.
Marion Cotillard a confirmat şi ea, de curând că este însărcinată. Tatăl copilului este Guillaume Canet, actor şi regizor francez, pe care Marion l-a cunoscut pe platourile de filmare. Nici ei nu au anunţat vreo nuntă, dar paparazii spun că ar fi zarit pe degetul actriţei un inel care părea a fi semn de logodnă.
Kate Hudson şi Victoria Beckham
Kate Hudson, deja mămică cu experienţă a anunţat că aşteaptă al doilea copil. Ea are deja un băiat cu fostul soţ, Chris Robinson. Tatăl celui de-al doilea copil este tot un muzician, Matthew Bellamy. Cei doi au o relaţie de nouă luni, iar sarcina nu a fost planificată. Chiar şi aşa, ei s-au declarat fericişi la vestea că vor fi părinţi.
Victoria Beckham, în schimb, este la a patra sarcină şi toată lumea aşteaptă cu nerăbdare veşti despre sexul copilului. Victoria şi David Beckham au deja trei băieţi, iar cântăreaţa a declarat că îţi doreşte o fetiţă care să-i calce pe urma în cariera muzicală şi cea de creatoare de modă.