Andreea Bălan i-a transmis un mesaj emoționant soțului ei, Victor Cornea, cu ocazia zilei de naștere. Jucătorul de tenis a împlinit 33 de ani și a avut parte de o petrecere specială.
Andreea Bălan trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de jucătorul de tenis Victor Cornea, iar astăzi este o zi cu totul specială pentru cei doi. Soțul ei a împlinit 33 de ani, prilej cu care artista i-a organizat o petrecere și a ales să își exprime sentimentele și printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare. Între cei doi este o diferență de vârstă de 9 ani, care nu este un impediment în relația lor.
Sărbătoritul a avut parte de o aniversare alături de cei dragi, într-un decor de poveste. Tortul a fost tematic, fiind decorat cu mingi de tenis și un jucător în plină acțiune pe teren. Andreea Bălan a fost cea care i-a adus desertul aniversar soțului ei, în timp ce invitații îi cântau la mulți ani.
Cunoscuta cântăreață a transmis o declarație de dragoste, arătându-și recunoștința pentru sprijinul și atenția cu care partenerul ei își înconjoară familia în fiecare zi. Andreea Bălan a menționat că îl admiră pe Victor Cornea nu doar ca partener de viață, ci și ca sportiv de performanță, apreciind munca, disciplina și sacrificiile care stau în spatele rezultatelor sale din lumea tenisului.
„Astăzi este despre tine, Victor Cornea. La mulți ani, iubirea mea! Te iubesc infinit și îți mulțumesc pentru toată iubirea, grija și empatia cu care ne înconjori în fiecare zi. Pentru felul în care iubești, protejezi, susții și ești mereu acolo pentru noi. Te admir pentru omul care ești și pentru omul care ai devenit, pentru ambiția, perseverența și disciplina ta, pentru toată munca, sacrificiile și determinarea din spatele fiecărei reușite”, a mărturisit Andreea Bălan.
Artista a ținut să sublinieze că valoarea lui Victor Cornea se reflectă în caracterul său și în modul în care a ales să își construiască și cariera de-a lungul anilor, numindu-l un model demn de urmat.
„Tot ceea ce ai construit de-a lungul anilor vorbește despre tine și despre caracterul tău. Ești un exemplu pentru noi și suntem atât de mândri de tine”, a adăugat cântăreața.
Andreea Bălan i-a reconfirmat sprijinul său necondiționat, arătând că susținerea din partea familiei rămâne neclintită, indiferent de provocările sau rezultatele de pe terenul de joc.
„Vom fi mereu aici să te aplaudăm la fiecare meci, să ne bucurăm de fiecare reușită și să te susținem în fiecare vis. Dar, mai presus de toate, vom fi aici și atunci când pierzi, când e greu sau când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit. Pentru că noi nu iubim doar victoriile tale, te iubim pe tine. La mulți ani pentru cei 33 de ani frumoși! Te iubim infinit”, a fost urarea cu care artista și-a încheiat postarea aniversară.