”Mă uit la cupluri care mint continuu, cupluri care construiesc case pe fundaţii instabile, bărbaţi care mint şi înşală, iar partenerele lor cred sunt că importante în viaţa lor. Oare câte femei nu ar pleca dintr-o relaţie dacă ar şti că bărbaţii lor dragi joacă pe mai multe terenuri? Oare cum ne-am comporta într-o prietenie dacă am şti că partenerul are alte gânduri decât cele exprimate?
Revin la definiţia minciunii şi întreb de ce ai vrea să înşeli persoana pe care o iubeşti? Sau care doar îţi este prietenă? Sau pur şi simplu ocupă un loc important în viaţă ta?”, scrie Andreea.
”Am învăţat că nu există minciună care să nu fie descoperită. Sunt sigură că şi cei care mint ştiu asta, dar cred că nu vor fi niciodată desconspirati. Mă gândesc doar ce trebuie să simtă în situaţia jenantă în care minciuna le explodează în faţă. Sau s-au obişnuit? Mi-e greu să cred că te poţi obişnui cu penibilul. Mai există şi categoria minciunilor gratuite la care încă nu am găsit răspunsul. Poate mă ajutaţi voi. Voi ce credeţi despre minciună şi mincinoşi?”, aruncă vedeta întrebarea pe blogul său.
Așadar, ce credeți despre minciună și credeți că sunt cazuri în care e scuzabilă?
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Animalul care poate să facă prăpăd pe lângă casele oamenilor. Trăiește în România și în haită n-are teamă de nimic
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte