Libertatea a stat de vorbă cu Anghel Damian despre rolul de părinte, celebrul regizor, care este și scenarist și actor, afirmând că viața i s-a schimbat complet de când a devenit tată.

Întrebat cum se descurcă și cât de implicat este în viața lui Sasha Ioan, Anghel Damian, care de-a lungul timpului a lucrat la mai multe seriale de pe VOYO, precum „Vlad”, „Clanul”, „Tătuțu’”, „Cei trimiși” sau „Groapa”, a afirmat că încearcă pe cât posibil să nu lipsească niciodată de la băița de seară.

Mai mult decât atât, soțul lui Theo Rose a precizat că aproape în fiecare dimineață el este cel care îl duce pe fiul lor la grădiniță!

Anghel Damian, Theo Rose și fiul lor, Sasha IoanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

„Sunt foarte implicat. Avem un băiat extraordinar de cuminte și de deștept, care de la început a fost plimbat cu noi. Ne ajută, avem o bonă care ne ajută până la ora 17.00, după care bineînțeles că unul dintre noi este acasă. Încercăm să fim amândoi, dacă nu, măcar unul dintre noi. Și ne împărțim. Avem așa un calendar al familiei și ne împărțim zilele în funcție de filmare, de cum filmezi și așa mai departe.

Pe lângă asta, ne facem clar zile punctate de activități comune. Și niște responsabilități fixe. Eu, de exemplu, nu există seară, indiferent de ce fac și cum fac, în care să nu îi fac baia, de exemplu. Nu există… Adică încerc, în 80% dintre dimineți, eu să fiu cel care îl duce la grădiniță. Chiar dacă am filmare! Fac cumva în așa fel încât… fie mut filmarea, fie… fiind mai mulți regizori, încerc să… Rog unul dintre regizori să fie dimineața, iar eu să fiu după-masa.

Adică avem responsabilități clare amândoi, eu și Theo Rose. Dar nu e ca o matematică treaba asta. Pur și simplu ne-am format aceste obiceiuri care sunt naturale. Și lui îi e mai confortabil așa. Și îți dai seama că e cea mai mare bucurie să fii activ. Ideea să ai copii nu e doar ca să fie acolo undeva, să crească, să zici: «Lasă că muncesc și îi asigur viitorul». Nu!

E vorba de cum le duci, de redescoperirea unor bucurii mici ale vieții prin ochii lui. Acum e perioada în care e cel mai… e ca un burete. Învață foarte multe și practic tu reînveți anumite lucruri prin interacțiunea cu el. Întotdeauna te simți mândru că ești părinte, dar asta e perioada în care nevoia lui e cea mai mare în raport cu părinții. Adică el acum are nevoie de tine. Și momentul în care are nevoie de tine este un sentiment din ăsta, de împlinire, de sens”, a spus Anghel Damian în exclusivitate pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.