Chiar dacă are o viață cu de toate, Antonia e neliniștită din cauza situației din Ucraina. Suferă pentru tot ce se întâmplă cu vecinii noștri, suferă când vede toate mamele și copiii care fug din calea războiului. „Primăvara începe cu bine, dar şi cu îngrijorare, având în vedere situaţia prin care trec cei din Ucraina.

Nu pot să sper decât că lucrurile se vor linişti, că oamenii nu vor mai suferi aşa cum se întâmplă acum. Mai ales suferinţa copiilor nevinovaţi mă consumă foarte tare, imaginile sunt greu de privit. Separat de această situaţie, încerc să mă menţin veselă şi optimistă, energică în faţa copiilor mei.”, a explicat vedeta, care recunoaște că are un program foarte încărcat în ultima vreme.

Dezvăluirea făcută de Antonia după cele mai recente analize medicale: „Vârsta mea biologică este de 69 de ani”. Ce a pățit vedeta

Artista nu mai reușește să doarmă suficient. Se preocupă de familia ei, de copii, dar încearcă să aibă mare grijă și de ea, mai ales că mereu e în lumina reflectoarelor. „Somnul nu îmi prea ajunge, dar m-am obişnuit să dorm şi mai puţin, mai ales de când am copiii, dar şi pentru că mereu eram pe drumuri, că am un program destul de încărcat.

Cum umflă JGV&Asociații facturile clienților după ce aceștia reziliază contractul: taxă de 925 de euro pentru „reabordare”
Recomandări
Cum umflă JGV&Asociații facturile clienților după ce aceștia reziliază contractul: taxă de 925 de euro pentru „reabordare”

Cred că m-am şi obişnuit aşa. Încerc să am grijă la alimentaţie, fac sport, iau vitamine, mă odihnesc, stau în linişte atunci când prind momente de linişte. Dimineaţa alarma sună la ora 7, atunci se trezesc copiii şi îi pregătesc de şcoală şi grădiniţă”, a declarat ea.

antonia-varsta-biologica-69-de-ani-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Toate activitățile de peste zi o fac pe Antonia, căreia îi e rușine să vorbească în română, să aibă probleme cu stresul. Chiar dacă ea are 32 de ani, în urma unor analize medicale, a descoperit că vârsta ei biologică e de 69 de ani. „Mă mobilizez să fiu matură şi puternică în toate deciziile relevante din viaţa mea de adult. De părinte.

De curând, am făcut nişte analize şi, din cauza stresului, vârsta mea biologică este de 69 de ani. Aşa că trebuie să muncesc mult cu mine să mă echilibrez, să nu mă mai stresez, să cobor această vârstă.”, a dezvăluit ea pentru okmagazine.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Cum va negocia Trump pacea în Ucraina? Istoric: „Rusia este mult mai importantă pentru SUA, decât Uniunea Europeană”
Adevarul.ro
Cum va negocia Trump pacea în Ucraina? Istoric: „Rusia este mult mai importantă pentru SUA, decât Uniunea Europeană”
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
Elle.ro
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Rusul care l-a obligat pe bărbatul care i-a agresat fiica să-și sape mormântul și să se omoare și-a aflat sentința
Observatornews.ro
Rusul care l-a obligat pe bărbatul care i-a agresat fiica să-și sape mormântul și să se omoare și-a aflat sentința
Horoscop 18 februarie 2025. Gemenii poartă pe umeri o povară grea de mai mult timp, iar această povară poate deveni și mai grea astăzi
HOROSCOP
Horoscop 18 februarie 2025. Gemenii poartă pe umeri o povară grea de mai mult timp, iar această povară poate deveni și mai grea astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI