Romanița Iovan și Iulian Gogan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 16 ani, însă cei doi au decis să nu facă pasul cel mare. În ciuda celor 12 ani diferență dintre ei, aceștia s-au înțeles foarte bine și și-au construit o familie unită. Vedeta recunoaște că și în prezent mai există persoane care discută despre diferența de vârstă dintre ea și partenerul său.
„Am învățat că oamenii din afară vor avea întotdeauna păreri, însă singurii care cunosc cu adevărat o relație sunt cei doi care o trăiesc. Și acum există comentarii legate de diferența de vârstă dintre noi, dar nu am simțit niciodată nevoia să demonstrăm ceva. Pur și simplu ne-am văzut de viața noastră”, a explicat vedeta într-un interviu pentru VIVA!.
Romanița Iovan recunoaște că respectul, încrederea, admirația și comunicarea sunt elementele care contribuie la o relație de durată și solidă.
„O relație rezistă atunci când există respect reciproc, încredere, comunicare și admirație. Iubirea este esențială, dar ea trebuie susținută de toate aceste lucruri. În plus, este foarte important să îi oferi celuilalt libertatea de a fi el însuși și să nu încerci să îl schimbi. În cazul nostru, lucrurile s-au așezat firesc. Ne-am descoperit valori comune, ne-am susținut reciproc în momentele bune și în cele dificile și am învățat să ne bucurăm de lucrurile simple. Nu am construit relația pe aparențe sau pe presiunea celor din jur, ci pe liniștea pe care ne-o oferim unul altuia”, mai spune Romanița pentru sursa citată.
„Nu cred că există un cuplu care să fie de acord în privința tuturor lucrurilor, iar noi nu facem excepție. Avem personalități diferite și este firesc să vedem uneori lucrurile din perspective diferite. Important este cum reușești să gestionezi acele momente. Noi am învățat că nu trebuie să câștige unul sau celălalt, ci relația. Nu sunt conflicte majore și nu lăsăm niciodată orgoliul să vorbească în locul nostru.
Dacă ar fi să spun cine calmează primul lucrurile, probabil Iulian. Firea lui echilibrată și calmă mă ajută și pe mine să privesc situațiile mai relaxat. În timp însă, am învățat amândoi să facem un pas înapoi atunci când simțim că o discuție se poate transforma într-o ceartă inutilă. Cred că maturitatea înseamnă să știi când să taci, când să asculți și când să faci primul gest de împăcare”, a mai spus Romanița.