Anunțul făcut de Virgil Ianțu, după 15 ani de relație cu mama fetiței sale. „Nu ne ajunge niciodată timpul”

Comentează

Virgil Ianțu are 50 de ani și este unul dintre cei mai longevivi oameni de televiziune. Este logodit cu Roxana Alexandru, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de 15 ani și au împreună o fată, pe Jasmina. Prezentatorul TV a vorbit despre timpul petrecut cu familia lui.

„Ca în orice familie, suntem ocupați, alergăm și nu ne ajunge niciodată timpul, deși am realizat în ultima vreme că, paradoxal, cu cât mă grăbesc mai puțin, cu atât am mai mult timp.

Arhiva foto

Ce încercăm noi, și reușim, este să petrecem timp împreună. Este extrem de valoros pentru dezvoltarea emoțională a Jasminei și pentru sănătatea întregii familii.

Din fericire, am respectat aceste lucruri și mă bucur enorm când văd rezultatele”, a declarat Virgil Ianțu pentru Unica.

„Cu toate toanele perioadei, cred că suntem niște părinți fericiți. A contat mult comunicarea cu ea de când era foarte mică și comunicarea între noi doi, ca părinți.

Mulțumim lui Dumnezeu și, bineînțeles, Jasminei că nu avem probleme majore și asta mă face să spun că să fii tată de fată este cel mai frumos lucru din lume! Ce fericiți suntem că Jasmina s-a gândit să ne aleagă pe noi!”, a mai adăugat acesta despre relația cu Jasmina.

De ce nu s-a căsătorit cu Roxana

Au împreună o fată, Jasmina, dar încă nu s-au căsătorit. Prezentatorul a explicat pentru life.ro de nu a făcut acest pas.

„Ea știe, mama e cerută, cererea a fost acceptată, dar nu am apucat să ne căsătorim. E adevărat că au trecut 15 ani, dar… s-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar: am mers la un preot și l-am întrebat cum putem face ca în fața lui Dumnezeu să ne cununăm?

El ne-a cerut certificatul de căsătorie. Noi am zis că așa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru și nu avem timp de acte. I-am zis atunci că mie mi se pare că între noi și Padre nu stau un funcționar public și o foaie din asta.

Așa e de când lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ștampila și cu drapelul la piept? Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în fața lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama.

Preotul a zis că nu se poate altfel pentru că asta ar însemna să-l mințim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea.

Tatăl meu a fost preot, eu respect regulile, dar mă gândeam că există totuși o variantă doar pentru sufletul nostru. Nu există și eu cred că ar trebui reglementată. Nu vreau să stau după acte”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
MONDEN
Lavinia Pîrva și Stefan Banica alaturi de fiul lor
09:39
Lavinia Pîrva, despre temeri și provocări în rolul de mamă. Fiul ei, Alexandru, are 7 ani. „Mă întreb dacă fac suficient”
Concurentele și ispitele masculine de la Insula Iubirii 2026 | sursa foto: Antena 1
09:29
De ce nu e Insula Iubirii la TV azi. Ce difuzează Antena 1 vineri, 2 octombrie 2026
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
10:06
Corneliu Costinescu a murit. Fostul vicepreşedinte FRF avea 91 de ani
10:00
Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
09:57
Ucraina vrea să instaleze adăposturi la granița cu România până la finalul anului
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Fotografie aeriană care înfățișează Arcul de Triumf, un monument istoric din București, în timpul unui frumos apus de toamnă.
08:21
ANM a anunțat prognoza meteo pentru luna octombrie. Cum va fi vremea în România până la începutul lunii noiembrie
O fotografie a unui avion al companiei TAROM zburând.
08:05
Un parlamentar USR afirmă că TAROM va falimenta „în următoarele 6 luni”. Reacția companiei: „Un sabotaj”
România așteaptă cu nerăbdare anunțul agenției Standard & Poor’s (S&P), care va decide vineri, 2 octombrie, după închiderea piețelor, dacă ratingul suveran al țării va rămâne la nivelul BBB-
07:59
Standard & Poor’s decide astăzi dacă România trece în categoria „junk” sau nu. Ce spune Alexandru Nazare
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere