Rockerul crede că microbii „se tem” să îi atace organismul, tocmai din cauza alcoolului şi a drogurilor.

„Microbii se tem să locuiască în corpul meu, pentru că se sperie de droguri şi alcool. Nu am absolut nici o problemă de sănătate, Doamne fereşte!”. Cântăreţul a scris chiar o „odă” în cinstea substanţelor ilicite, numită „Dope Show”.
Arată ca un DEMON, dar i-a făcut pe toţi să plângă de emoţie! Iată ce talent INCREDIBIL are acest tânăr | VIDEO

Marilyn Manson, care în momentul de faţă are o relaţie cu modelul şi fotograful Lindsay Usich, marturiseşte că vrea să se cuminţească, să-şi întemeieze o familie şi să aibă un copil.

Mai mult decat atât, artistul a mai făcut o declaraţie şi mai şoacntă: „Sora geamănă a iubitei mele Lindsay a născut de curând un bebeluş şi am început să mă gândesc că poate n-ar fi rău să transmit mai departe geniul meu dement unei chestii micuţe, care poate da foc şi respira profanitate”.
Ce zici de asta? Marilyn Manson s-a logodit după două săptămâni de relaţie

Marilyn Manson a fost căsătorit cu actriţa şi dansatoarea Dita Von Teese în perioada noiembrie 2005 – ianuarie 2007. Rockerul a fost logodit apoi cu actriţele Rose McGowan şi Evan Rachel Wood.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.