Ashton Kutcher se bucură foarte mult că fiicele soţiei sale au crescut şi nu mai vrea alţi copii de care să aibă grijă, preferând să se bucure de intimitate alături de Demi Moore.
Celebrul actor a jucat rolul de tată vitreg pentru cele trei fiice pe care Demi Moore le are împreună cu Bruce Willis şi acum, când acestea au crescut, vrea să se bucure de libertate fără copii.
"Nu e nimic mai plăcut decât faptul că fata noastră, care acum are 16 ani, e independentă. Odată cu creşterea ei experimentăm şi noi un alt tip de relaţie, mai liberă. Acum avem mai mult timp pentru noi. Putem să facem o mulţime de lucruri pe care până acum nu le puteam face, pentru că noi am avut mereu copii", a declarat Ashton Kutcher.