Radu Ştefan, băiatul de 11 ani al lui Ştefan Bănică Junior, apare în videoclipul piesei "Alerg printre stele", lansat de curând de interpret.
Colaborarea cu Pacha Man este o surpriză pentru fani lui Ştefan Bănică fiind diferită faţă de creaţiile artistului de până acum. Videoclipul în sine este atipic, pentru că Bănică şi Pacha Man suferă transformări pe parcursul povestii, se inversează rolurile, Ştefan "împrumută" imaginea lui Pacha Man, şi invers.
„Este o joacă frumoasă”, a spus Ştefan Banică. În clip apar şi doi copii, care îi interpretează pe Ştefan şi Pacha la vârsta copilăriei. Cel care îl joacă pe pe Ştefan Bănică este chiar fiul artistului. Nu este prima oară când băiatul lui Ştefan apare într-unul dintre videoclipurile sale. Radu Ştefan a fost filmat în „Doar o dată-i Crăciunul”, când avea numai 2 ani.
„Mă bucur că am mai făcut un videoclip împreună cu băiatul meu, al doilea clip după „Doar o dată-i Crăciunul”, filmat în 2004, când Radu Ştefan avea doar 2 ani. Vreau să ne bucurăm de aceste momente, mai ales că eu şi tatăl meu nu am avut şansa să apucăm să filmăm împreună”, a mărturisit actorul.