Pe 27 august, Betty Salam trebuia să cânte alături de tatăl ei, însă acesta a avut probleme de sănătate. Tânăra artistă a fost ajutată de un coleg de breaslă al lui Florin Salam în ziua cea mare.
„Aviz patronului la care s-a ținut concertul de sâmbătă seara. Din respect pentru public am urcat pe scenă. Am ținut cont fiindcă tatăl meu nu a fost prezent deoarece a avut o mică problemă de sănătate în ziua respectivă și am fost obligată să îmi fac datoria. Deoarece publicul era deja așezat la mese, m-am decis pe moment, atunci când v-am văzut pe voi, să intru, să cânt și să duc până la capăt ce am început. Să nu existe nemulțumiri din partea nimănui. Ținând cont că momentul trebuia să fie cu mine și cu tatăl meu, dar sănătatea este pe primul loc și se întâmplă să îți fie rău în zile importante, Andrei Velcu (Tzancă Uraganu) a fost alături de mine și a ținut cont de tatăl meu și de toată familia noastră (nefiind plătit). A venit pur și simplu din respect. Acum, mă întreb, oare dacă nu veneam nici eu și nu era nici Tzancă Uraganu, oare ce ascultați voi toți toată seara? Oricum show-ul nu a durat mult, tocmai din această cauză, totul a mers pe dos acolo”, a scris Betty Stoian pe pagina sa de Instagram.
Florin Salam și-a cerut scuze public că nu a putut să fie prezent la eveniment și i-a părut rău mai ales de fiica lui, care a fost nevoită să cânte fără el.
„Da, ne asumăm că tatăl meu nu a fost acolo, iar voi regretați cel mai mult. Dar haideți să fim realiști, să vă puneți și în locul lui și să îl înțelegeți. Nu a fost să fie momentul ăsta special, între mine și el, pe scenă în ziua respectivă. Poate că nimic nu-i întâmplător și poate nu merita ca eu și tatăl meu să facem primul nostru concert acolo”, a mai notat artista.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Betty Stoian susține că nu a fost plătită pentru concertul respectiv și că a cerut o sumă modică. Cântăreața spune că nu a existat niciun contract, pentru că organizatorul a tot amânat semnarea actelor.
„Am cerut o sumă modică de bani și nu ni s-a oferit. M-am aflat acolo, m-am urcat pe scenă, mi-am făcut datoria. Seriozitatea din partea lor față de mine unde este? Au fost mulți instrumentiști în spate, sunetiști, dansatori, fiindcă noi am vrut să iasă totul bine și să umplem momentul, chiar dacă tatăl meu nu este prezent. Să nu îi lăsăm în aer. Contract între mine și el nu a existat. Nu a existat pentru că am așteptat până în ultima zi. De o lună patronul zice că aduce contractele să le semnăm. Am avut două întâlniri cu el înainte de concert, să semnez contractul, și nu s-a prezentat cu el. Probabil că nici eu nu trebuia să urc pe scenă până nu aveam toate cele puse la punct. Dar tot publicul era acolo și nu am mai ținut cont de nimic și am cântat din respect pentru voi. Nu vreau să fac ”țigănii” pentru bani, însă nu a existat seriozitate față de mine și restul care au fost acolo, care au lucrat zile la rând pentru acest concert”, a concluzionat fiica lui Florin Salam.