„Nu ştiu ce explicaţii să dau. Tu cum ai explica dacă cineva te filmează la nervi? Chiar şi preşedintele ţării a făcut-o la nervi pe o ziaristă „ţigancă împuţită”, a spus ea în emisiunea „Un show păcătos”.
Dacă la intrarea în platou a părut tristă, acuzând faptul că uneori chiar şi ei i se mai îneacă corăbiile, apoi şi-a revenit şi cu mult tupeu a recunoscut: „Eu sunt o fire vulcanică. Dacă îmi vine să râd, râd, dacă îmi vine să plâng, plâng, dacă mă enervez, înjur. Eu spun prostii la nervi.”
Într-un final, a declarat că îi pare rău pentru acele afirmaţii. „Îmi cer scuze lui Adrian, pentru că el este omul care a fost lângă mine când eram singură”, în schimb a devenit recalcitrantă vizavi de familia lui: „Nu trăiesc nici cu maică-sa, nici cu fostele iubite”, lăsând să se înţeleagă că puţin îi pasă de reacţiile lor.
Atunci când moderatorul emisiunii, Dan Capatos a întrebat-o despre viitorul relaţiei cu Adrian Cristea şi despre o posibilă împăcare, Bianca Drăguşanu a fost fermă: „În momentul ăsta nu”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte