Conform tabloidului britanic The Sun, Joel susținea un concert la hotelul Mohegan Sun din Connecticut. În imaginile video poate fi văzut cum muzicianul, cunoscut pentru piesa „Uptown Girl”, cade pe scenă.

Incidentul a avut loc în timp ce cânta hit-ul „ It’s Still Rock and Roll to Me”. Potrivit sursei citate, artistul și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut pe spate.

 

După ce s-a putut ține pe picioare, Billy Joel și-a continuat momentul artistic. 

Un fan care a fost prezent la eveniment a spus că pianistul părea slăbit și chiar „șchiopăta”: „Părea slăbit și șchiopăta pe scenă”.

„La un moment dat, folosea stativul microfonului pe post de baston. Am fost foarte îngrijorat pentru el pe tot parcursul concertului. Înainte să cadă, i-am spus prietenului meu «o să cadă» și apoi a căzut”, a mai spus un alt fan.

Pianistul se află în prezent în toiul unui turneu. El va susține concerte și în Scoția și Liverpool, iar tuneul se va încheia în SUA, în noiembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.