Deşi s-a stins din viaţă în iunie 2006, Gică Petrescu apare şi acum pe lista rău-platnicilor la întreţinere în blocul situat în centrul Bucureştiului, unde a trăit în ultimii ani de viaţă. Datoriile artistului, care a locuit în apartamentul cu nr. 11, de la primul etaj, au ajuns la 40.398,81 de lei, aproape 10.000 de euro.
Din pricina restanţelor pe care le-a acumulat interpretul după moarte, dar şi a altor vecini, gazul a fost închis două săptămâni, până când câţiva locatari au plătit o parte din datoria blocului.
La avizier e afişată lista cu sumele pentru plata întreţinerii, apartamentul 11 adunând datorii de peste 40.000 de lei

Recuperarea banilor, blocată

Asociaţia de locatari a deschis un proces, în speranţa că va recupera banii pe care îi datorează apartamentul 11, cel în care a locuit artistul, iar procesul încă se află pe rol. Interesant e că nici nepoata interpretului nu şi-a manifestat interesul pentru a moşteni locuinţa sau drepturile de autor care au rămas în urma lui Gică Petrescu, iar Primăria Generală a Bucureştiului nu poate prelua apartamentul pentru a-l transforma în muzeu, deoarece nu există nici o soluţie legală în acest sens.
Culmea este că, spun locatarii blocului, ghinioanele se ţin lanţ: administratorul ar fi fugit recent cu banii lor, circa 30.000 lei.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.