Condamnarea impresarilor şi finanţatorilor din fotbal a stârnit interes şi pentru presa străină care a prezentat corect informaţiile, dar nu și imaginile celor implicați.
Pe site-ul Sports Illustrated, în fotografia ce însoţeşte articolul despre condamnările din Dosarul Transferurilor din fotbalul românesc, apare nimeni altul decât Cristi Minculescu, fără ca acesta să aibă nici cea mai mică legătură cu acest dosar. Jurnaliștii au făcut o confuzie și astfel totul a luat amploare, informează rtv.net.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat luni la închisoare pe toţi cei 8 inculpaţi în Dosarul Transferurilor. Cele mai grele pedepse le-au primit impresarii Victor şi Ioan Becali, condamnaţi la 8 şi, respectiv, 7 ani de închisoare, cu executare. De asemenea, fost preşedinte executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, a primit 7 ani de închisoare, cu executare. Au mai primit pedepse cu suspendare Gică Popescu şi MM Stoica. Deciziile pot fi atacate cu recurs.