Britney Spears a fost arestată în California după ce a fost prinsă băută la volan: „Un incident nefericit”

Comentează
Arhiva foto

Britney Spears a fost arestată în California, conform unor documente ale Biroului Șerifului din comitatul Ventura. Se pare că artista a fost încătușată de Poliția Autostrăzilor miercuri seară, în jurul orei 21.30, pentru conducere sub influența substanțelor (DUI), susține TMZ, relatează Mirror. Din primele informații, aceasta a fost înregistrată oficial la arest joi dimineață, în jurul orei 3.00.

Eliberată din arest după câteva ore

Ea a fost eliberată la primele ore ale dimineții de joi și urmează să se prezinte la Curtea Superioară din Ventura County pe 4 mai.

Un reprezentant al lui Spears a declarat pentru BBC News: „Acesta a fost un incident nefericit, care este complet de neiertat. Britney va lua măsurile necesare și va respecta legea, iar sperăm că acesta va fi primul pas într-o schimbare mult așteptată care trebuie să aibă loc în viața lui Britney. Sperăm că va primi ajutorul și sprijinul de care are nevoie în această perioadă dificilă. Băieții ei vor petrece timp cu ea. Cei dragi ei vor veni cu un plan mult așteptat pentru a o ajuta să aibă succes și să se simtă bine”.

Se pare că vedeta pop și-a șters contul de Instagram joi, când a apărut știrea arestării sale. Conform TMZ, vedeta americană ar fi condus sub influența alcoolului. După ce I s-a pus cătușele, ea a fost condusă la un spital pentru determinarea alcoolemiei.

Problemele cu legea nu sunt o noutate pentru Britney Spears. În 2007, artista a fost acuzată că a părăsit locul unui accident fără permisiunea autorităților, însă dosarul a fost închis după ce aceasta a achitat daunele provocate. Ulterior, în octombrie 2008, acuzațiile au fost retrase definitiv, după ce juriul a votat cu o majoritate de 10 la 2 în favoarea achitării sale.

Și-a vândut drepturile de autor pentru o sumă uriașă

După o carieră de succes, Britney Spears a decis să își vândă drepturile de autor. BBC relatează că artista de 44 de ani a încheiat un acord major cu Primary Wave pe 30 decembrie 2025. Se estimează că portofoliul său muzical a fost achiziționat pentru uriașa sumă de 200 de milioane de dolari.

Recunoscută pentru succesul fenomenal al unor piese precum „…Baby One More Time”, „Oops!… I Did It Again”, „Toxic” și „Gimme More”, Spears a reușit să își recâștige autonomia după ani în care viața sa personală și profesională a fost subordonată unei tutele legale controversate.

„Nu mă voi mai întoarce niciodată”, a fost mesajul tranșant al artistei în ianuarie 2024, punând capăt speculațiilor despre un nou album. Ultima piesă semnată de Spears rămâne melodia lansată alături de Elton John în urmă cu patru ani.

Recent, Britney Spears, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit pe Instagram cât de dificilă i-a fost viața alături de familia sa, afirmând că este „norocoasă să fie în viață”. Vedeta se teme de cei dragi și luptă să depășească traumele trecutului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!