Bursucu nu suflă o vorbă din interiorul show-ului „Insula Iubirii”: „Trebuie să-mi aduci cei 300.000 de euro cât am clauză”|VIDEO EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Bursucu s-a reîntors pe micul ecran în postura de gazdă a emisiunii „Cu ochii pe insulă”, un format prin care discută, alături de invitații lui, cele mai importante aspecte din cadrul reality show-ului „Insula Iubirii”. Cum era de așteptat, apropiații, dar nu numai, încearcă să afle de la el detalii despre show-ul fenomen, însă Bursucu le răspunde tuturor cu aceeași replică.

Toți cei care vor să afle picanterii în avans de la Bursucu sunt nevoiți să plătească 300.000 de euro, căci aceasta este clauza prezentatorului de confidențialitate. Altfel, Bursucu nu scoate nicio vorbă, ci îi îndeamnă să se uite atât la „Insula Iubirii”, cât și la emisiune moderată de el, căci acolo vor afla și lucruri în plus. „Ochii mei se duc peste tot, dar să nu uităm, înainte de toate, că sunt un băiat însurat. Deci mai ușor cu ispitele. Și cu uitatul ăsta trebuie să ai o limită. Eu o să fiu cu ochii pe insulă, iar voi cu ochii pe noi. Foarte important de specificat pentru cei de acasă, noi nu o să ne uităm doar pe insulă. De ce? Pentru că în platoul nostru vor fi și trei cupluri de vedete. Iar Bursucu, adică eu, în stilul caracteristic, va privi insula, dar va privi și ce se află în casele vedetelor de la mine din platou. Le-am instalat o cameră în livingul lor și vom vedea reacții la cald, vom afla ce gândesc, cum gândesc și, foarte important, ce ar face ei în anumite situații, dacă sunt geloși sau nu și multe alte lucruri pe care eu le cunosc din interior”, a explicat Bursucu despre „Cu ochii pe insulă”.

„Mai bine îmi tai o mână”

Oricât de mult am încercat să-l tragem de limbă, nu a fost cu putință să primim detalii în avans. „Dacă vreți să vă dau spoilere, o pot face acum. Trebuie însă să îmi aduci cei 300.000 de euro cât am clauza și mai bine îmi tai o mână. Adică e mai simplu așa. Eu să spun despre Insula iubirii? Scopul nostru este să ne uităm de luni până miercuri de la ora 20:30 și în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 18:00”, a declarat Bursucu pentru Libertatea, completând că nici dacă nu ar fi avut clauză, nu ar fi dat spoilere, asta pentru că nu-i place să strice bucuria telespectatorilor de a trăi alături de concurenți și ispite întreaga experiență. „Cu mare drag ți-aș fi dat informații, dar cu tot sufletul spun că eu bătaie am mai luat și știu că doar și atunci prefer să nu. Cum ar fi fost? Eu semnat de trei zile să încep să spun tot din casă! Să văd conducerea cum leșină. Uite, pot să vă zic, din ce am văzut eu, că este cel mai exploziv sezon de până acum. Niște situații wow. Eu mă gândesc cu groază dacă nouă o să ne ajungă timpul, de luni până vineri, de la ora 18:00, să comentăm tot ce vedem acolo. Nu cred”.

Nu renunță la podcastul lui

Chiar dacă este în fiecare zi, de luni până vineri, pe micul ecran, Bursucu îi asigură pe urmăritorii lui că nu va renunța la emisiunea lui din online, „Un podcast mișto”, ci se va ocupa de el cu aceeași frecvență cu care a făcut-o și până acum. „Podcastul va rămâne acolo. Nu se va întâmpla nimic cu el. Chiar este proiectul meu de suflet, este copilul meu. Va merge mai departe, la fel de liniștit, în fiecare săptămână pe YouTube, pe canalul meu de YouTube: Un Podcast Mișto”, a completat Bursucu pentru Libertatea.

Video: Robert Nițoi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!