Astăzi au început probele orale de la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2026 - BAC-ul olimpicilor. La această sesiune participă elevii claselor a XII-a care fac parte din loturile olimpice și care au competiții internaționale organizate în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2026.
Cuprins:
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, testarea competențelor începe a doua zi după etapa de înscriere. Mai exact, astăzi, 12 mai, când elevii susțin prima probă orală, la Limba și literatura română.
Miercuri, 13 mai, candidații vor susține proba de verificarea a cunoștințelor într-o limbă de circulație internațională. Joi, 14 mai, elevii vor susține examenul oral la competențe digitale, iar vineri, 15 mai, are loc examenul oral la limba maternă.
Probele scrise încep în data de 18 mai cu examenul la limba și literatura română. Pe 19 mai va avea loc examenul obligatoriu al profilului - matematică și istorie - urmat, pe 20 mai, de testul la alegere, în funcție de profil și specializare. Candidații care studiază în limbile minorităților naționale vor susține examenul la limba și literatura maternă pe 21 mai.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 26 mai, iar cele finale - pe 28 mai.
Probele vor avea loc la Liceului Tehnologic Energetic Elie Radu, din Ploiești, județul Prahova, iar elevii participanți vor fi cazați la hotel.
Printre olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute de Ministerul Educației pentru care se poate echivala proba scrisă de la examenul de Bacalaureat 2026 se numără: Olimpiada Internațională de Matematică, Olimpiada Internațională de Fizică, Olimpiada Internațională de Chimie, Olimpiada Internațională de Biologie, Olimpiada Internațională de Filosofie, Olimpiada Internațională de Geografie, Olimpiada Internațională de Informatică etc. Iată mai jos lista completă:
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/listaolimpiaderecunoscuteechivalareprobascrisabacalaureat2026.pdf" title="Lista_olimpiade_recunoscute_echivalare_proba_scrisa_bacalaureat_2026"]