„Voia să mă omoare. Îmi făcuse şi o spânzurătoare cu sârme, a vrut să-mi dea şi foc. Dar într-o dimineaţă, când îmi făceam cafeaua mi-a spus să nu mă mai duc nicăieri. La un moment dat, am vrut să cobor scările şi atunci m-a prins de păr. M-a aşezat în hol, pe nişte fotolii şi mi-a spus că o să aibă el grijă de mine. Când s-a aşezat în faţa mea a tras. Pentru mine era uşor să mor, că nu am simţit decât o arsură. A tras două glonţuri, unul direct în cap şi celălalt m-a lovit tot în cap, dar spre spate. Apoi m-a purtat cu capul în jos vreo două ore şi asta m-a salvat. Am pierdut 4 litri dar m-a salvat pentru că astfel sângele nu mi-a inundat creierul. (…) Şi acum am o înfundătură în cap, care atunci când obosesc se adânceşte. De aceea port breton mereu. Nu mai am energie să mă operez din nou”, a povestit Maria Ghinea, la Cancan TV.
Ce este însă şi mai grav în viaţa Mariei Ghinea este faptul că fostul ei soţ a fost eliberat din închisoare şi a ameninţat-o deja.
„A sunat acum doi ani şi l-a prins pe fiul nostru, Dragoş, la telefon. I-a vorbit foarte urât de mine şi i-a spus că o să trimită pe cineva din Iugoslavia să mă omoare şi pe mine şi pe amândoi copiii”, a povestit Maria Ghinea.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. A început numărătoarea: date oficiale BEC. Scor PSD, PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Rezultate parţiale provizorii la alegerile parlamentare 2024. Vezi în timp real câte voturi are fiecare partid
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume