Mergi direct la conținut »
VIDEO/ Cătălin Botezatu are cea mai mare garderobă din showbiz!
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > VIDEO/ Cătălin Botezatu are cea mai mare garderobă din showbiz! "Nu există un dressing, ci mai multe case transformate în dressinguri"

VIDEO/ Cătălin Botezatu are cea mai mare garderobă din showbiz! „Nu există un dressing, ci mai multe case transformate în dressinguri”

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai apreciați designeri români, atât în țară, cât și în străinătate. Fiecare apariție a lui este studiată în detaliu, creatorul de modă fiind de ani buni un trendsetter. În exclusivitate pentru Libertatea, designerul a mărturisit că dressingul lui este imens, ajungând să ocupe mai multe case.

Cătălin Botezatu iubește ceea ce face și acest lucru se observă la fiecare show de modă. Dar cum arată garderoba celebrului designer?

„Nu există un dressing, ci mai multe case care sunt transformate în dressinguri. Deci la mine nu există o încăpere care să se numească dressing, există o casă imensă care s-a transformat în dressing și case cu dressinguri”, a declarat, pentru Libertatea, Cătălin Botezatu.

Având în vedere numărul mare de haine și faptul că nu se află toate într-un singur loc, sunt și situații neplăcute, când căutarea unui obiect vestimentar nu se soldează cu succes.

„E groaznic. Pentru că nu-mi aduc aminte unde e, mă enervez, dau peste cap tot dressingul sau casa în care sunt, mă schimb de 100 de ori, dar repede, după care mă enervez și mă îmbrac simplu și cu asta basta. La polul celălalt, când știu de un eveniment din timp, mă duc acolo unde știu că am outfitul respectiv”, a precizat creatorul de modă.

A păstrat haine din tinerețe. „Cine are produse semnate Gianni Versace are o avere”

Cătălin Botezatu a ajuns să aloce spații vaste pentru îmbrăcăminte, întrucât pe lângă cele pe care le poartă în mod curent, cele achiziționate recent sau făcute de el, există și modele care și-au găsit de ani buni un loc de cinste în garderoba lui. Sunt modele care îi trezesc amintiri și pe care le păstrează cu drag.

„Am foarte multă îmbrăcăminte din tinerețe. Dacă stăm să ne gândim la Gianni Versace, acum cine are produse semnate Gianni Versace are o avere! Am păstrat câteva din ele. Multe nu mai îmi vin, trebuie să recunosc, dar le-am păstrat ca amintire”, a spus Bote pentru Libertatea.

Peste strigătul Alexandrei s-au așternut praful și pulberea din curtea casei ororilor lui Dincă
Recomandări

Peste strigătul Alexandrei s-au așternut praful și pulberea din curtea casei ororilor lui Dincă

Designerului îi place să se îmbrace în negru, în general, excepție făcând sezonul estival, când abordează și ținute în culori tari. De asemenea, imprimeurile tip baroc i se par foarte faine. „Foarte multe sunt creații Botezatu, dar sunt și foarte multe haine de brand. Nu fac shopping niciodată online, mi se pare o porcărie, îmi place să fac shopping, dar în afară. Să văd, să probez, dar nu să stau foarte mult, îmi cunosc deja măsurile, le iau și cu asta basta. Dacă se întâmplă să aibă o mică problemă, le strâmtez sau le lărgesc, depinde”, a conchis el.


Citește și:

Prima statuie a Reginei Maria, plină de controverse: „O oroare, o insultă!”. Cum se apără autorul lucrării

 

Close
Închide
  Close